Radu Vâlcan aduce noi ispite pe  „Insula Iubirii”

Deși s-a zvonit că nu va exista un nou sezon „Insula Iubirii”, iată că  producătorii se pregătesc pentru show ce va fi difuzat anul viitor, la Antena 1. După ce în primăvara lui 2018 s-au filmat două sezoane care au fost deja difuzate, producătorii caută „ispite” şi concurenţi pentru anul 2020.

Nico și fiica ei, la Asia Express

Printre vedetele care vor concura în noul sezon „Asia Express”, se numără Nico (49 de ani) şi fiica ei, Alexandra (29 de ani), Alex Velea (35 de ani), Lino Golden (22 de ani) şi Pepe (40 de ani). Încă nu s-a dezvăluit cine sunt ceilalți concurenți dornici de aventură.

În acest an, cursa celor 9 perechi de vedete se va desfășura în Filipine și Taiwan.

Concurenții  care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Dan Bittman, prezentatorul celui mai nou show de umor, „Antitalent”

„Am acceptat imediat propunerea de a prezenta acest show, pentru că nu ezit nicio clipă să mă alătur când este vorba de distracție.

Mă simt bine în rolul de prezentator! Formatul mi se pare foarte interesant, este o combinație între un late-night show și un comedy show, iar în fiecare ediție avem în platou un invitat special, care se alătură și echipei de actori în diferite sketch-uri, parodii și momente haioase. La Antitalent punem punctul pe ironie, dar o facem cu haz, cu energie bună și cu foarte mult bun simț”, a mărturisit Dan Bittman.

Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi
artişti rock ai României. Pe parcursul carierei sale muzicale de peste 30 de
ani, celebrul solist vocal al trupei Holograf a lansat, alături de colegii săi,
numeroase hit-uri, iar în curând acesta revine pe scena Antenei 1 în calitate
de prezentator:

„Nu îmi este greu să mă împart între acest proiect și concertele pe care le am cu Holograf, pentru că zilele de filmare sunt prestabilite, iar spectacolele le am, de obicei, pe final de săptămână.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Încă din primul moment în care am dat REC am stabilit cu echipa o serie de pași de urmat, pentru a face acest proiect să meargă ca pe roate și a le aduce telespectatorilor un nou show, de calitate, care să îi țină cu zâmbetul pe buze”, a mai adăugat Dan Bittman.

Urmărește-ne pe Google News