Cei doi se află în Thailanda alături de cei trei copii, acolo unde au împodobit deja bradul și au făcut urările fanilor lor pe rețelele de socializare.
„Căciulile nu sunt ale noastre, le-am împrumutat de la un cuplu, vecin de masă. Nisipul, da, nisipul, ne bucură cu inocența lui. Brăduțul nu pare, dar este real. Așa cum este reală emoția de-acum, una pe care o împărțim cu voi. Să fiți buni, oameni, măcar acum. Crăciun de poveste să aveți!”, a fost urarea pe care Radu Vâlcan a făcut-o în mediul online pentru fanii lui.
„Și mai avem una poză. Perfect cu EA, aici, lângă mine, mereu. Te iubesc, Crăciunița mea!”, a scris Radu Vâlcan pe rețelele de socializare.
Adela și-a luat copiii și au plecat în Thailanda
Zborul nu a fost deloc ușor pentru Adela Popescu, care a ales să plece la mii de kilometri distanță cu trei copii. Cei mici au fost foarte fericiți că și-au revăzut tatăl.
„După mai multe ore de zbor, 12 în aer, plus escala, plus aeroport, plus viza etc, am ajuns cu bine în Phuket. Nu sunt încă hotărâtă dacă zborul de noapte e o idee bună atunci când călătorești cu copii mici.
Mă mai gândesc. Însă revederea a meritat fiecare clipă de nesomn și oboseală. Eu, deși eram obosită peste măsură aveam un zâmbet tâmp pe chip.
Mi-era dor de miros, de temperatură și de energia unică din Thai. Noaptea nu a fost ușoară. Dați peste cap de fusul orar copiiii s-au trezit des și pe rând. Am recuperat de dimineață când Radu a mers cu ei la piscină și eu am dormit până la 10:00 ora locală”, a povestit Adela Popescu pe Instagram.