Gazda reality-show-ului “Insula iubirii”, de la Antena 1 și soția lui, vedeta emisiunii de divertisment “Vorbește lumea”, de la PRO TV au un băiețel de doi ani, Alexandru, iar în decembrie, chiar înainte să împodobescă bradul, așteaptă o livrare specială, în avans, de la Moș Crăciun: al doilea băiețel. Până atunci, trebuie să amenajeze camera micuțului, să-l pregătească pe Alex pentru venirea pe lume a frățiorului său și să se bucure de ultima lor vacanță în formula de trei – un sejur la plajă, în Grecia.
Libertatea: Juniorul numărul 2 e pe drum… Ce sentimente te-au încercat când ți-a dat Adela vestea? De fapt, cum ați reacționat amândoi când a ieșit pozitiv testul?
Radu Vâlcan: Am fost extrem de bucuroși, ne doream al doilea copil, așa că știam că e doar o chestiune de timp! Din fericire, s-a întâmplat când ne-am propus, așa că motivele de bucurie au fost pe măsură.
Părinții, frații, prietenii cum au primit vestea? Au început deja să vină cadourile?
Încă nu, dar le-am pregătit noi o surpriză, de ziua lui Alexandru (11 iunie – n.r.), i-am anunțat cu o poză specială și haioasă. Toți s-au bucurat, dar și ei se așteptau. Cu cât e familia mai mare, cu atât suntem mai fericiți!
Sperai ca al doilea copil să fie fetiță?
Oricum ne dorim și o fetiță, deci va veni și momentul acela!
Numele le dă bătăi de cap. “Sunt multe la modă și nu vrem așa ceva”
Ați ales numele? Sigur v-au rămas câteva preferate de la Alex, poate v-ați propus să le reportați…
Nu! Chiar ne gândeam zilele trecute la variante, dar am renunțat. Deocamdată, e prea stresant și e greu să găsești nume de băieți, mai ales că sunt multe la modă și nu vrem așa ceva. Probabil, la un moment dat, ne va veni natural un nume și acela va rămâne.
Când e programat să sosească juniorul? Cumva… de sărbători?
Chiar în decembrie, înainte de Moș Crăciun, așa că petrecem Crăciunul acasă.
Cum îl pregătiți pe Alex? Vă temeți de gelozii?
Nu ne temem de gelozii, dar încercăm să-l obișnuim ușor, ușor cu ideea că o să aibă un frățior, să fie pregătit și înțelegător, în măsura în care poate, la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi. Sunt convins că va reacționa binne, lui îi plac mult copiii.
Ce proiecte ai în derulare, până naște Adela? Te mai poartă vreunul peste hotare sau stai acasă, să-i fii aproape?
Anul acesta, anulez din proiectele care ar trebui să mă țină departe de casă. E foarte important să fiu alături de Adela și nu vreau să pierd nici o etapă din perioada sarcinii. E ceva ce am probat deja – când era gravidă cu Alexandru, am fost o perioadă în Thailanda, la filmări, iar când era el mic eram în Thailanda, pentru un alt sezon “Insula Iubirii” – și recunosc că nu a fost ușor.
Chiar, stă să înceapă un nou sezon “Temptation Island – Insula Iubirii”. Vom vedea ceva ce n-am mai văzut în sezoanele anterioare?
Toate sezoanele de până acum au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diverse, reacționează altfel la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. “Temptation Island – Insula Iubirii” are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii sigur vor fi, din nou, impresionați!
Pleacă în Grecia, luna viitoare. E ultima vacanță în formula de trei!
Ce treburi i-ai luat Adelei de pe cap ca să-i faci sarcina mai ușoară? Povesteai că mergi numai tu la cumpărături, că mai mult tu gătești…
Și înainte mergeam la cumpărături și sunt lucruri de care oricum mă ocup doar eu. Altfel, ea este foarte activă și are o sarcină ușoară – cel puțin, până acum. Nu ar putea să stea locului, pentru că nu s-ar simți bine. Așa că, în continuare, contribuim cot la cot pentru ca totul să fie în regulă acasă.
Cel mai probabil, vestea nu v-a dat peste cap planurile de vacanță. Când și unde v-ați propus să plecați?
Vrem să plecăm în Grecia, în august.
Cu planul de relocare cum stați? Era vorba că vindeți casa și vă mutați într-una mai mare, potrivită pentru mai mulți copii…
Deocamdată nu ne-am mutat, casa noastră este un loc unde ne simțim foarte bine.