În această perioadă, Radu Vâlcan se află în Thailanda, acolo unde se filmează noul sezon „Insula Iubirii” și chiar dacă ține permanent legătura cu soția lui, Adela Popescu, distanța nu este ușoară. În urma unui gest făcut de vedeta PRO TV, soțul ei a fost la un pas de a lua o decizie radicală.
Mai în glumă, mai în serios, Radu a spus că se va urca în avion și va veni acasă, alături de soția și cei trei copii ai lor. Cei doi au o relație solidă și se iubesc la fel ca la început. Radu a postat imaginea cu Adela Popescu, pe contul de socializare.
„Mi-a trimis iubita mea poza asta. Nu știu de ce. Că îi este dor de mine, știu. Că mi-e dor de ea… vorbesc singur cu palmierii.
Să dea naiba dacă nu-mi vine să mă urc în avion. Și o să mă urc, că sunt ambițios”, a scris Radu Vâlcan pe contul de socializare, în dreptul imaginii cu soția lui.