Ieri, Radu Vâlcan, de ziua lui, avea în plan să ia masa la un restaurant alături de Adela Popescu și de cei trei băieței ai lor. Nu s-a întâmplat așa, căci Adela Popescu a organizat o petrecere surpriză la care au participat mulți dintre prietenii lor.

Radu Vâlcan nu se aștepta, mai ales că nu își dorea o petrecere. „Ieri a fost ziua mea. De naștere. 46. Mi-am dorit-o normală, liniștită. Așa a și început, superb. Noi toți, eu cu ai mei. Am pregătit un mic dejun, Andrei m-a ajutat. Apoi câteva treburi de rezolvat. Știam că o să mergem la un restaurant, doar noi cu copiii. Și-am mers.

Doar că la restaurant, cum se întâmplă de obicei, sunt și alți oameni. Doar că oamenii aceia din restaurant îmi sunt dragi, foarte dragi. Adela a profitat de asta și mi-a pregătit o surpriză pe care nu mi-o doream, dar așa mi-am dat seama, încă o dată, că din când în când avem nevoie de o infuzie de genul ăsta. Oamenii au nevoie de oameni. Iar când aceștia sunt de calitate, totul este perfect. Mulțumesc!”, a scris pe Facebook Radu Vâlcan.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La petrecere au participat și Irina și Răzvan Fodor, Andreea Ibacka, Dana Rogoz și mulți alții. Și Mihai Morar a fost printre invitați, el a povestit despre conversația pe care a avut-o cu Radu Vâlcan, de ziua lui.

„Îl sun astăzi, de ziua lui, pe Radu Valcan:

– La mulți ani! Ce faci de ziua ta?

– Băi, pe liniște! Ieșim doar noi cu copiii la masă, în oraș…

– Sincer, așa aș face și eu…

– Dar neaparat să ne vedem zilele viitoare cu toții…

– Perfect! Bucură-te de ai tăi astăzi…

3 ORE MAI TÂRZIU… Vedeți în filmuleț ce s-a întâmplat. Petrecere surpriza la 46!!! Sincer, nu se face așa ceva… Dar mi-ar fi părut să nu fi fost și eu acolo, unde trebuia să iei cina “pe liniște” cu soția și copiii. 😂 La mulți ani, “bătrinere”!”, a scris pe Facebook prezentatorul de la radio.

Dana Rogoz a știut încă de ieri de dimineață că Adela Popescu îi va pregăti lui Radu Vâlcan o petrecere surpriză. „De dimineață îmi scrie Adela: „Fii pe faza, că s-ar putea să mă organizez și diseară să va chem la o petrecere surpriză pentru Radu”.

S-a organizat Adeluca, ne-am organizat și noi cu copiii în ultimul moment, așa că am petrecut o seară cu o gașcă de care îmi era foarte dor. La Mulți Ani, Radu! Să te bucuri de familia minunată pe care o ai, să rămâi la fel de perseverent, onest și deschis la experiențe noi! Și La mulți ani și de la finuțul tău, care vrea să stabilim o altă întâlnire cât de curând”, i-a urat Dana Rogoz lui Radu Vâlcan, soțul bunei sale prietene.

 
 

Urmărește-ne pe Google News