Radu Vâlcan nu mai are somn de câteva nopţi, motivul fiind o pasăre care şi-a făcut loc într-unul din copacii de lângă blogul său.
„De câteva zile nu mai pot să dorm. Îmi stă capul numai la ea. Îmi tulbură toate nopțile. Nu reușesc să mi-o scot din minte. O aud doar pe ea. Aș da orice să pot să o uit, să pot să o ignor. Aș vrea acum săgețile lui Cupidon, toate pentru ea.
Si cand ma gandesc ca este doar o… cucuvea. Una ce nu doarme noaptea pentru că, aparent, are concert!
La concert, nu avem ce face, participăm cu toții. Adică eu și toți vecinii morocănoși și nedormiți care l-au recitit, cu siguranta, pe Creangă cu a lui ” Pupapaza din tei”, „, în căutare de manevre anti-tero cu pene și terminând cu un sincer „thumbs up, bro, show that bird whos the man”.
Mă rog, deși fiecare dintre noi (eu și vecinii somnolenți) a visat la momentul în care o să vadă cucuveaua fâlfâind spre alt copac, mai înspre pădure putin, cu penele căzând mai ceva ca ale porumbelului urmărit de Dastardly și Muttley, ei bine, asta pur și simplu nu s-a întâmplat.
Pentru că, între noi fie vorba, habar n-avem să prindem o pasăre pe care am văzut-o doar în cartea de științe dintr-a patra și, chiar dacă am ajunge la performanța asta, ce am putea face cu ea? Să o convingem ușor să-și cânte trilurile mai în șoaptă? Să purtăm o discuție serioasă, ca de la om la cucuvea, în care să îi sugerăm elegant că încalcă regulamentul de ordine exterioară?
Nu, n-am făcut nici asta. Dar vă rog să mă credeți. Mă trezesc dimineața mai șifonat și mai ciufulit decât cucuveaua însăși. Așa nu se mai poate! Mă gândesc că deh, vine primăvara, dacă face cucuveaua pui? O să fie cor acapella la mine în… scorbură!
Așadar, vă rog, dacă știe cineva cum se schimba ceasul biologic al unei păsări de noapte, spuneți-mi și mie”, a scris Radu Vâlcan pe blogul personal.