Pentru că soțul ei, Florin, nu agreează petrecerile mondene și pentru că mai mereu vine neînsoțită, Raluca Bădulescu s-a gândit că este cazul să aibă un nou partener, iar cuplul astfel format este pe cale să detroneze un alt cuplu celebru, care a făcut istorie: Iulia Albu și găina sa. „Este noul meu partener și este partener pe viață. M-am gândit să-l cheme Mișu, deși putea să-l cheme un nume mai italian așa, Stefano sau Domenico, mai intelectual așa, dar pentru că noi suntem români, îi zicem Mișu și am încheiat bâlciul. De când l-am văzut defilând pe podium am știut că trebuie să fie al meu. Uite-l cum stă el aici cu capul pe umărul meu. Mișu este din părinți campioni. A fost cam scump, dar când vine din părinți campioni și are Pedigree, merită”, ne-a declarat Raluca râzând.

Raluca Bădulescu își înșală soțul cu un italian

Din fericire pentru familia Ralucăi, acest Mișu este doar un rucsac în forma unui leopard, al cărui preț depășește 1000 de euro. Dacă familia răsuflă ușurată că Băduleasca nu a pus ochii pe vreun model italian, animalele ei de compania au cam intrat în panică atunci când l-a adus pe Mișu acasă. „Acum fără glumă. Zilele trecute când a poposit Mișu în noua lui casă, câinii au fost terorizați. Erau puțini speriați, nu știau care este situația. L-am lăsat lângă ei jos pe covor, jur, s-au învârtit puțin în jurul lui, s-au liniștit când au văzut că nu mișcă, nu are viață”, ne-a mai spus Bădulescu.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:


VIDEO/ Urmăriţi aici „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 16-22 octombrie şi previziuni detaliate pentru fiecare zodie

Urmărește-ne pe Google News