Sute de tinere au participat la castingul pentru emisiunea inspiraţională, care a educat gustul estetic al românilor. Telespectatorii le vor putea descoperi pe noile concurente ale show-ului odată cu prima ediţie a emisiunii, una cu totul specială, marcând lansarea postului Kanal D2.

Raluca Bădulescu: „Abia aștept să le întâlnesc pe fete”

Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu, doi dintre jurații emisiunii, foarte îndrăgiţi de publicul larg, sunt nerăbdători să revină pe platourile de filmare şi la masa juriului. „Ce bucurie şi ce onorant să deschidem Kanal D2 cu un nou sezon Bravo, ai stil!

Abia aştept să le întâlnesc pe acele tinere, încă necunoscute publicului, care vor fi concurentele celui de-al optulea sezon. Sunt convinsă că deja, după ce acest show a înregistrat un succes urias, fetele ştiu care vor fi pretenţiile noastre de la ele! Îmi doresc spectacol total şi evoluţie vizibilă, şi pentru asta suntem şi noi, juraţii, acolo, să le impulsionăm şi să le ajutăm să găsească cele mai interesante combinaţii stilistice, în acord cu personalitatea lor.

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi, în această nouă călătorie extraordinară, începând din 2 aprilie, de la 19:00, la Kanal D2!”, a transmis Raluca Bădulescu.

Maurice Munteanu: „Aștept să fiu surprins! Plăcut, sunt convins”

„După câteva sezoane în care am jurizat concurente cunoscute publicului larg, cred că a venit momentul mult-aşteptat, nu numai de mine, acela de a analiza abilităţile stilistice ale unor tinere care nu s-au aflat neapărat în lumina reflectoarelor.

Aştept cu nerăbdare această experienţă, cu aceeaşi curiozitate pe care, sunt convins, o are şi publicul. Aştept să fiu surprins! Plăcut, sunt convins! Vă invit să urmăriţi, pe Kanal D2, din 2 aprilie, de la 19:00, un nou sezon Bravo, ai stil!”, a adăugat Maurice Munteanu.

Emisiunea va începe cu o ediţie specială, care va marca şi lansarea noului post TV al grupului Dogan Media International, Kanal D2! Pe 2 aprilie, de la ora 19:00, va fi difuzată prima ediţie a celui de-al optulea sezon „Bravo, ai stil!”, la Kanal D2.

Tibi Clenci nu mai e jurat la „Bravo, ai stil”, sezonul 8

Ieri s-a aflat că a avut loc o schimbare la „Bravo ai stil”. În cel de-al optulea sezon, la masa juriului „Bravo, ai stil!” nu se va mai afla însă Tibi Clenci, celebrul fotograf internațional.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

La dezvăluirea veștii, Tibi Clenci a avut și un mesaj pentru viitoarele concurente. „A fost o experienţă cu totul specială, pentru că sunt un artist, un performer care apreciază actul artistic în toate manifestările lui.

În acelaşi timp, m-am simțit onorat să le fiu alături, ca mentor, unor tinere care şi-au dorit să evolueze din punct de vedere stilistic şi nu numai. Mă voi implica mai departe în proiecte care ţin de activitatea mea internațională şi le doresc succes noilor concurente care vor păşi în platoul noului sezon Bravo, ai stil!”, a transmis Tibi Clenci, conform kanald.ro.

Urmărește-ne pe Google News