Raluca Moianu s-a confesat în cadrul unui interviu. Acesta a făcut declarații despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa – moartea fostului său partener de viață, Marius Ancuța.

„Ziarele au scris că am fost în depresie. Nu, nu am fost în depresie. Am fost, însă, foarte tristă. Anul de doliu este important, n-aş fi putut să încep o relaţie sau să mă mărit imediat. N-aş fi putut. Am prieteni foarte buni. Adică am avut norocul unor familii de prieteni extraordinari care au fost cu mine şi lângă mine, care m-au scos din stare de fiecare dată“, a declarat Raluca Moianu la OK! TV Online, potrivit okmagazine.ro.

Raluca Moianu, despre moartea fostului său soț. "Anul de doliu este important, n-aş fi putut să încep o relaţie sau să mă mărit imediat"

Vedeta a mărturisit că după dispariția fostului său partener a decis să plece împreună cu fiica sa în străinătate.

„După ce a murit soţul meu, ne-am făcut bagajele şi am plecat în America de Sud. Am plecat în Columbia, la Bogota, pentru că eu acolo am copilărit şi pentru că reconectarea mea la momentele acelea fericite m-a făcut să îmi dau un restart şi să pot să merg mai departe. Am stat acolo un an de zile şi am reuşit să ieşim din starea aia de tristeţe“.

Marius Ancuța, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi din țara noastră, a încetat din viață în iulie 2018. Acesta avea 50 de ani. Marius Ancuța a fost căsătorit cu Raluca Moianu, cei doi divorțând după 15 ani de mariaj. Din căsnicia lor a rezultat o fiică, Mara.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI