Raluca Moianu s-a confesat în cadrul unui interviu. Acesta a făcut declarații despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa – moartea fostului său partener de viață, Marius Ancuța.

„Ziarele au scris că am fost în depresie. Nu, nu am fost în depresie. Am fost, însă, foarte tristă. Anul de doliu este important, n-aş fi putut să încep o relaţie sau să mă mărit imediat. N-aş fi putut. Am prieteni foarte buni. Adică am avut norocul unor familii de prieteni extraordinari care au fost cu mine şi lângă mine, care m-au scos din stare de fiecare dată“, a declarat Raluca Moianu la OK! TV Online, potrivit okmagazine.ro.

Vedeta a mărturisit că după dispariția fostului său partener a decis să plece împreună cu fiica sa în străinătate.

„După ce a murit soţul meu, ne-am făcut bagajele şi am plecat în America de Sud. Am plecat în Columbia, la Bogota, pentru că eu acolo am copilărit şi pentru că reconectarea mea la momentele acelea fericite m-a făcut să îmi dau un restart şi să pot să merg mai departe. Am stat acolo un an de zile şi am reuşit să ieşim din starea aia de tristeţe“.

Marius Ancuța, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi din țara noastră, a încetat din viață în iulie 2018. Acesta avea 50 de ani. Marius Ancuța a fost căsătorit cu Raluca Moianu, cei doi divorțând după 15 ani de mariaj. Din căsnicia lor a rezultat o fiică, Mara.

Urmărește-ne pe Google News