Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, a vorbit deschis despre lupta în instanță pe care o duce pentru custodia fiicelor lor, Rosa Alexandra și Maria Pascu, în cadrul unei intervenții telefonice în emisiunea Xtra Night Show. Raluca își dorește ca programul de vizite cu fetițele să fie împărțit în mod egal între ea și artist, exprimându-și dorința de a petrece mai mult timp cu ele.

Pepe, în schimb, consideră că este dificil ca două fete cu program școlar încărcat să își împartă timpul în mod egal între părinți, având în vedere logistica necesară. În timp ce artistul susține că schimbările frecvente ar afecta rutina fetițelor, Raluca Pastramă își exprimă dezamăgirea față de tensiunile apărute între ei și spune că nu înțelege de ce situația a escaladat, în condițiile în care nu a existat niciun conflict grav.

„Poate că este momentul să spun și eu o parte din adevărul meu. (…) Ca să încep cu începutul și să înțeleagă și oamenii de acasă realitatea lucrurilor, aș vrea să le comunic că eu nu am fost niciodată departe de copiii mei. Fetele mele nu au stat niciodată exclusiv la Pepe, așa cum el a spus întotdeauna. (…) Îmi doresc ca oamenii să cunoască puțin din adevăr și să nu considere că sunt o mamă care și-ar lăsa vreodată copiii. Este total neadevărat. Programul copiilor a fost întotdeauna jumătate și jumătate. Niciodată nu au stat exclusiv la tată. Copiii întotdeauna au stat și la mine și la el. Nu a fost niciodată discuția ca fetele noastre să stea exclusiv la unul dintre noi. Nu ar fi normal pentru ele să se întâmple asta. (…) Fetele noastre au stat, după divorț, jumătate – jumătate. Cinci zile la mine, cinci zile la el, o săptămână cu o săptămână”, a spus Raluca Pastramă la Xtra Night Show.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Raluca Pastramă și fetele sale (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Pepe este picătura chinezească atunci când vrea el să se întâmple ceva”

Raluca a mai precizat că, deși a existat un acord notarial între ea și Pepe privind custodia copiilor, nu a avut avocat la momentul respectiv și nu a fost complet conștientă de implicațiile acestuia. Ea susține că fostul soț i-ar fi impus anumite condiții pentru a-i permite să își vadă fetițele, dar nu a dorit să dezvăluie despre ce condiții este vorba.

„Pentru copii ar conta asta, sau ar conta prezența părinților în viața lor? Pentru copii contează felul în care ne organizăm noi, sau felul cum reușim noi să ne împărțim programul în așa fel încât să ne ocupăm de toate activitățile lor, sau că suntem acolo în viața lor. Eu cred că cel mai important este ca noi să avem timp calitativ cu copiii. Să fim alături de ei, să știm să fim părinți”, spune Raluca Pastramă.

În plus, Raluca Pastramă crede că Pepe ar influența atitudinea copiilor față de ea. „Sunt foarte influențate. (…) Pepe este picătura chinezească atunci când vrea el să se întâmple ceva. Știe cum să abordeze situația în așa fel încât să facă doi copii de 12 și 9 ani să zică așa ca el și să creadă că e decizia lor”, a mai spus Raluca Pastramă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Observatornews.ro
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI