După 8 ani de căsnicie, Pepe și Raluca Pastramă au divorțat în urmă cu 4 ani, în anul 2020. La vremea respectivă, cei doi foști soți ar fi ajuns la un numitor comun – atât în ceea ce privește partajul, cât și custodia celor două fetițe ale lor.

Scandalul dintre Pepe și Raluca s-a reaprins după ce aceasta inițiat în instanță o ordonanță președințială pentru a câștiga dreptul de a petrece mai mult timp cu cele două fetițe ale ei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Mie dacă Raluca nu îmi deschidea acest proces, nu știa nimeni nimic și nici ei nu i se întâmpla nimic. Ce v-am arătat eu vouă sunt două-trei filmulețe la nervi. Eu sunt pregătit, e simplu. Eu pe astea le am de foarte mult timp. Eu dacă aș fi vrut să o acuz, o acuzam de mult și în instanță, și public și făceam ce voiam eu, dar nu o acuz. Eu, de fapt, în acest proces mă apăr”, a spus recent Pepe, în emisiunea lui Dan Capatos, unde a și dezvăluit detalii despre imaginile compromițătoare cu Raluca.

Raluca Pastramă face primele declarații public

Invitată în podcastul moderat de Teo Trandafir, Raluca Pastramă și-a deschis sufletul.

Raluca Pastramă a povestit de la ce a pornit, de fapt, scandalul și neînțelegerile pentru custodia fetițelor lor.

„Pepe este un om foarte calculat, este un om diabolic. Momentul trezirii mele a fost atunci când Pepe a considerat că fetele trebuiesc îndepărtate de mine. Mi-am dat seama că urmează ceva rău. Întotdeauna m-am luptat singură. Și în războiul cu fosta lui soție tot singură m-am luptat.

Cea mai mare nedreptate a fost atunci când am fost acuzată că nu am grijă de copiii mei. Vreau ca fetele mele să afle și să știe adevărul.

Procesul l-am intentat atunci când el a făcut o faptă penală împotriva uneia dintre fetele noastre, faptă care se pedepsește penal. În războiul ăsta al nostru și în discuțiile astea ale noastre, copiii suferă cel mai tare. În urma partajului, eu i-am cedat tot lui absolut tot, eu am plecat cu mâna în buzunar și am rămas și cu o datorie de 300 și ceva de mii de euro”, sunt doar o parte din declarațiile făcute de Raluca Pastramă în podcastul Gândlagândcuteo.

Urmărește-ne pe Google News