Raluca Pascu a absolvit cursurile Facultăţii de Drept, din cadrul „Universităţii Nicolae Titulescu” şi şi-a împărtăşit bucuria şi cu fanii ei de pe Facebook.
„Oficial jurist! Încă nu realizez! Sunt fericită rău de tot!”, a anunţat marţi Raluca Pascu pe site-ul ei de socializare.
Aşadar, frumoasa brunetă se poate concentra numai asupra fericitului eveniment pe care îl are pe 20 iulie, atunci când se va căsători în faţa lui Dumnezeu cu soţul ei, Pepe.
Iar pregătirile pentru fericitul eveniment sunt în toi. Pepe o va duce pe Raluca la altar, iar în această zi măreaţă vrea ca nuntaşii să se bucure de o petrecere pe cinste, cu mâncare, băutură şi muzică bună. Cum el a cântat şi la cununia sa civilă, în urmă cu doi ani, şi uite că relaţia nu s-a deteriorat, solistul şi-a pregătit un repertoriu pe cinste şi de această dată. În plus, i-a compus Ralucăi o piesă de dragoste, pe care o va interpreta în premieră. Nu doar Pepe va încinge atmosfera, ci şi naşa, Andra Măruţă, care a promis că va urca pe scenă.
Mireasa va îmbrăca o rochie în valoare de 10.000 de euro, după cum a declarat Pepe într-un interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea „Răi da buni”, la Antena Stars.
„Am dat 10.000 de euro pe rochia de mireasă. E mult, dar una e soţia mea. Pentru cine muncesc?! Că tot acasă merg cu banii, nu altundeva”, a spus artistul.
Rochia de mireasă a Ralucăi va fi realizată de nimeni altul decât celebrul designer Cătălin Botezatu. Aceasta va fi realizată din dantelă franţuzească şi va fi strâmtă în partea de sus şi amplă în partea de jos, după cum a explicat, recent, binecunoscutul designer Cătălin Botezatu.

Urmărește-ne pe Google News