Ramona Bădescu și-a aniversat împlinirea celor 53 de ani la „Teo Show”. Nume rezonant în domeniul artistic, în întreaga Europă, în special în România și Italia, Ramona Bădescu s-a bucurat nespus că și-a aniversat ziua de naștere alături de cei dragi, în Romania, după 5 ani.
Însoțită de mama ei, Liana Bădescu, artista a făcut mărturisiri impresionante ieri, 29 noiembrie, la „Teo Show”.
„Sunt cinci ani de când mi-am sărbătorit ziua de naștere în țară (…) Acum, că sunt și eu mamă, la rândul meu, mă gândesc că de ziua mea ar trebui sărbătorită mama, că ea a dus greul (…) Că a avut curajul că m-a adus pe lume, că dacă nu ar fi făcut-o, pierdeam foarte multe lucruri, nu trăiam toate emoțiile și tot ceea ce exisă. Îi mulțumesc mamei că a acceptat să fie aici și este cu mine! Aici suntem sărbătorite amândouă”, a mărturisit Ramona Bădescu, la „Teo Show”.
Ce obicei are Ramona Bădescu de ziua ei
Ramona Bădescu a păstrat lumânările de pe tortul aniversar primit de la echipa emisiunii „Teo Show”, acesta fiind un truc pe care l-a învățat de la italieni, și pe care îl are la fiecare aniversare. Frumoasa Ramona Bădescu rupe lumânările de tort și le pune sub pernă, ca să i se îndeplinească dorințele.
Aniversarea Ramonei Bădescu la „Teo Show” nu a trecut fără o provocare inedită, venita din partea echipei emisiunii, pe care îndrăgita artistă a trebuit să o ducă la bun sfârșit. Ramona Bădescu a dat curs provocării: să prepare o pizza, în stil Italian.
„Blatul trebuie să aibă o elasticitate foarte mare, că altfel iese ca un biscuit…”, a spus Ramona Bădescu în timp ce făcea o demonstrație inedită în cadrul emisiunii de la Kanal D.