De o bună perioadă de timp, Ramona Olaru se împarte între cariera ei și viața personală. Apare zi de zi la matinalul Antenei 1, acolo unde prezintă mai multe rubrici. Dincolo de viața profesională, ea se dedică vieții personale.

Are un nou iubit, cu care nu a apărut public până acum. Invitată în podcastul lui Jorge, ea a făcut dezvăluiri neașteptate din trecutul ei amoros. Ramona Olaru a recunoscut că a fost înșelată și că a suferit, însă nu a dezvăluit și numele bărbatului infidel.

Ramona Olaru, înșelată: „Una e să bănuieşti tu, să crezi, să ai impresia şi alta e să îi vezi cu ochii tăi. Să îi vezi dezbrăcaţi în faţa ta”

„Eu sunt o fată extraordinară, numai bună de pus la rană. Chiar sunt un om bun, dar până mă superi. Dacă m-ai supărat nepotrivit, s-a terminat. Am fost înşelată, da. Dar cred că m-a ajutat treaba ăsta cumva să trec mai repede peste. Adică una e să bănuieşti tu, să crezi, să ai impresia şi alta e să îi vezi cu ochii tăi. Să îi vezi dezbrăcaţi în faţa ta. Asta e altceva! Nu vreau să vorbesc despre lucrurile astea, au trecut, s-au dus, dar ca idee a existat aşa ceva în viaţa mea.

Pe moment nu am ştiut cum să reacţionez şi am plecat. Apoi, am stat şi m-am gândit ce trebuia să fac într-o astfel de situaţie: să mă întorc, să iert… Dar nu, cum să mă împac? De ce? Am rezolvat traumele care erau de rezolvat. Nu îmi trebuie aşa ceva în viaţa mea, de ce aş avea nevoie de aşa ceva în viaţa mea? A fost dur, fix ca în telenovele a fost.”, a precizat vedeta, conform Playtech.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„Am vrut să mă căsătoresc pentru bani, dar nu pot!”

În continuarea podcastului, ea a făcut o mărturisire care l-a lăsat fără cuvinte pe Jorge. Ramona Olaru a declarat că a fost la un pas să se mărite cu un om bogat, dar în cele din urmă, a refuzat propunerea. „Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le ştiu din viaţa mea. Am vrut să mă căsătoresc pentru bani, dar nu pot!

Nu pot, mie trebuie să îmi fie drag de omul ăla, să îmi doresc să fiu cu el, să îl ating. Altfel nu! Acum câţiva ani m-am gândit că poate ar trebui să fac pasul ăsta să nu mai muncesc pentru bani toată viaţa, dar nu am putut. Am avut o discuţie, mi-a zis că îmi oferă tot, doar să fim împreună, să ne căsătorim. Şi am stat şi m-am uitat la el de sus până jos şi nu am putut. Era milionar!”, a mai completat Ramona Olaru, care are 34 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News