Ramona Olaru, una dintre cele mai cunoscute asistente TV, a ajuns în momentul în care ea este sprijin familiei. Blondina a mărturisit că le trimite bani săptămânal părinților ei și este mândră că îi poate ajuta.

Vedeta de la Antena 1 are acum 34 de ani, dar a început să muncească încă de la vârsta de 10-12 ani. Visul Ramonei Olaru este să își cumpere propriul apartament, pentru că acum locuiește cu chirie. Ea încă strânge banii pentru locuința mult dorită, însă nu renunță la vacanțe. Colega lui Dani Oțil și a lui Răzvan Simion mai are câteva destinații de vacanță programate. Ea se află acum în Mykonos, dar va pleca apoi în Ibiza și Capri.

„Încă se lucrează la lucrul acesta. Lucrurile merg foarte bine. Eu stau momentan cu chirie. Strâng bani să-mi cumpăr apartament, lucrez la lucrul ăsta, sunt pe drumul cel bun. Cred că până la finalul anului se rezolvă. Îmi doresc să fie perfect ca pentru mine”, a declarat Ramona pentru unica.ro.

Întrebată dacă are vreun secret care o ajută să se mențină, asistenta TV crede că mersul pe jos în copilărie a ajutat-o enorm. „Toată copilăria mea am mers mult pe jos pe câmp până la școală și atunci mi s-a format piciorul frumos cum se zice“.

„A trebuit să muncesc de la 10-12 ani, ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală”

Zilnic, Ramona Olaru mergea pe jos 14-16 kilometri pentru a ajunge la școală. „7-8 km dus, 7-8 km întors pe câmp. Veneam de la fermă (n.r. – unde lucrau părinții ei) în primul sat unde era școala, după aceea m-am dus la liceu. Ferma era în județul Călărași, în mijlocul câmpului, între culturile mari de grâu, porumb și floarea soarelui. Făceam o oră-o oră jumate până la școală”.

La liceu s-a mutat la Slobozia și a stat în gazdă. Părinții și sora ei o ajutau atunci cu banii, însă ea a început să muncească încă din adolescență pentru a face bani pentru școală. „Foarte bine sau cel puțin așa pot să zic acum că m-am descurcat foarte bine, pentru că au trecut atâția ani. Dar, la vremea respectivă, îți dai seama, a trebuit să muncesc de la 10-12 ani ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală. Mă duceam cu ziua la muncă la cules la porumb, la chestii de genul acesta, la sapă și în vacanță, dar și în timpul școlii, după ore“.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Cu ce s-a ocupat Ramona Olaru înainte de a fi celebră

Înainte de a apărea pe micul ecran, Ramona Olaru a avut mai multe joburi. Ea nu s-a ferit niciodată de muncă, astfel că a fost ospătăriță la restaurantele din zona în care locuia.

„Am fost ospătăriță în primul rând în mai multe localuri de acolo din zonă. Aveam o trupă de dans, îmi amintesc, în liceu, cu colegii mei – fete, băieți – și ne duceam la diverse evenimente. Bineînțeles eram plătiți foarte puțin și foarte prost, dar pentru noi era suficient. Și bineînțeles aveam și bursă de merit în liceu”.

Ramona Olaru le trimite bani părinților ei

Ramona Olaru este un real sprijin pentru părinții ei, iar săptămânal le trimite bani. „Da, în fiecare lună e o sumă, dar eu le trimit bani în fiecare săptămână. De multe ori uit în ce punct am ajuns din viață și de unde am plecat și mai am câte un moment, seara, când ajung acasă, și mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu. Deși nu am fost așa cu Divinitatea în general, ar trebui să mulțumesc pentru punctul în care am ajuns și pentru cât de bine sunt acum. Am început în ultimii ani să fac lucrul acesta mai des, să mulțumesc”.

Urmărește-ne pe Google News