Partenera de viață a avocatului Adrian Cuculis a dezvăluit pe rețelele de socializare că, deși și-ar fi dorit să realizeze o ședință foto specială de sărbători, acest lucru nu a fost posibil.

Ramona Păuleanu a scris pe Facebook că a fost bolnavă înainte de Crăciun, după care gemenii pe care îi are cu Adrian Cuculis au fost „loviți” de o viroză. Din fericire, fetița pe care a născut-o la finalul acestei veri nu a fost afectată și se află carantinată într-o altă cameră din casă, după cum a dezvăluit fosta vedetă TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Aceasta este, deocamdată, poza noastră de Crăciun, din fața bradului. Adică a mea cu copiii. Bineînțeles că altfel plănuisem să fie. Adică una pe bune, nu un desen naiv făcut pe telefon. Dar nu avem încotro în acest moment. Chiar vorbisem cu fotograful să ne facă niște poze superbe în noua formulă, căci nu am, dar am amânat momentul până iese din nou soarele pe strada noastră.

Prima dată am fost eu bolnavă, un streptococ urât de m-a făcut să zac. O zi! Mai mult nu mi-am permis. Acum, gemenii sunt loviți, cel mai probabil de o viroză. Bebelușa pare să fie mai bine, deși dă câteva semne că nu e tocmai în formă maximă. Ea stă carantinată într-o altă cameră până când copiii mari scapă de febră.

E adevărat când spun că nu-mi doresc pentru noi decât sănătate. «Decât» în mod eronat, pentru că, până la urmă, știm că sănătatea este cel mai de preț dar pe care îl putem primi, avea, cere. Să fiți și voi sănătoși. Vă doresc sărbători cu liniște”, a scris Ramona Păuleanu pe Facebook.

Ce face Ramona Păuleanu după ce s-a retras din televiziune

În urmă cu aproximativ un an, după ce pleca de la Antena 1, post la care ajunsese de la PRO TV, Ramona Păuleanu afirma că ea și Adrian Cuculis au decis să intre în lumea afacerilor imobiliare.

„Oricât ar părea de ciudat la prima vedere, profesiile noastre nu sunt contrare proiectului imobiliar pe care l-am început. E simplu: toate activitățile presupun pasiune, seriozitate, responsabilitate. De ce am ales să facem asta? Pentru că am simțit că este o investiție din care toată lumea va ieși câștigătoare. Noi sperăm la un profit minim, iar cumpărătorii vor avea casa pe care și-o doresc, la un preț onest”, spunea Ramona Păuleanu în vara anului 2023.

Mai mult decât atât, Ramona Păuleanu și-a făcut și un podcast, „Creștem mari”, creat special pentru mame.

 
 

Urmărește-ne pe Google News