Andreea Mantea (26 de ani) a declarat la Kanal D că ea și Ștefan Stan (36 de ani) locuiesc din nou împreună. Cu toate acestea, Ștefan trebuie să se căiască pentru ce a făcut, astfel că nu a primit încă privilegiul de a dormi alături de viitoarea lui soție. Conform declarațiile prezentatoarei, ea și ”Vocea României” stau în aceeași casă, dar în camere diferite.
”Mi-a recunocut tot, imediat. A fost o aventură cât se poate de jalnică. A fost o aventură de-o noapte. Sunt astfel de tinere care fac asta și îmi pare rău. El nu a știut cum să procedeze. El pe mine nu m-ar fi iertat. Sau cine știe? Este un om care într-un timp foarte scurt a ajuns foarte sus și i-au căzut la picioare foarte multe femei. Ștefan a venit după mine la țară și am stat împreună. Am stat împreună, unul lângă celălalt. În apartamentul nostru stăm de vineri. Acum locuim în aceeași casă şi așteptăm ca timpul să vindece aceste lucruri”, a declarat Andreea Mantea la Kanal D.
Furtuna din viața lui Ștefan Stan și Andreea Mantea s-a pornit vineri, când libertatea.ro a  aruncat bomba că aceștia nu mai formează un cuplu.
„Ștefan și Andreea nu mai sunt împreună de când s-au întors în țară. Fuseseră plecați într-un mic concediu. Nu se mai înțelegeau de ceva vreme și au hotărât că este mai bine să se despartă”, ne-a declarat un prieten de-al artistului.
De fapt, motivul acestor neînțelegeri s-a adeverit a fi o anume Laura, o domnișoară alături de care logodnicul lui Mantea ar fi petrecut clipe fierbinți. Ștefan și-a recunoscut vina, într-o discuție avută cu libertatea.ro. ”Am greșit, am greșit enorm, am făcut o mare prostie. A aflat că am fost cu cineva. O iubesc enorm și nu vreau să o rănesc. Recunosc că am greșit. Nu o să spun niciodată nimic rău despre Andreea, pentru că țin la ea prea mult. Eu nu o să vin la televizor, pe la emisiuni să o bălăcăresc, cum fac alții. Eu încă o iubesc, dar nu cred că mai sunt șanse de împăcare”, ne-a spus câștigătorul primei ediții a emisiunii „Vocea României„.

 
 

Urmărește-ne pe Google News