Mihai Bendeac şi trustul Intact au ajuns la cuţite în urmă cu un an şi jumătate, după ce actorul a decis să iasă din “iComedy”, show ce era difuzat de Antena 1. Războiul dintre cele două părţi a ajuns în instanţă, iar actorul, care a fost dat în judecată pentru nerespectarea clauzelor contractuale, riscă să plătească daune de 1.300.000 de euro, dacă pierde “disputa”. Următorul termen va avea loc pe 17 aprilie, dată la care umoristul este aşteptat şi pentru a fi audiat. La rându-i, Bendeac a intentat şi el un proces Antenelor, pe care este convins că-l va câştiga. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor noastre, în prezent, se încearcă rezolvarea pe cale amiabilă a divergenţelor, prin intermediari, fapt care ar avantaja ambele părţi.
Ar putea reveni la Antena 1
Astfel că, dacă se va ajunge la o înţelegere, actorul s-ar putea întoarce pe post, dar cu un alt show, total diferit de cel prezentat anterior, şi ar scăpa şi de uriaşa amendă. Bendeac a “demisionat” în octombrie 2013, pe motiv că i-a fost îngrădită libertatea de exprimare, atunci când nu a fost lăsat să facă o parodie care urma să-i includă pe Mircea Badea şi Radu Banciu.
I s-a interzis să mai apară pe post
Totodată, în urma procesului pe care-l are, lui Bendeac i-a fost interzis dreptul de a mai presta la TV. Potrivit afirmaţiilor făcute de actor, el a pierdut un rol de jurat la “Românii au talent”, după ce Antena 1 ar fi trimis notificări la PRO TV.