Nea Rață este pus pe treabă și își dorește să scoată tot ce e mai bun din fermierii săi! Până acum ei i-au demonstrat că pot să muncească, să aibă grijă de animale și să le respecte, iar în același timp pot să glumească, să cânte și să se simtă bine lucrând la sarcinile primite cu voie bună.
Monica Bârlădeanu, numită și doamna dirigintă, le va citi fermierilor scrisoarea lăsată de Rona după ce a părăsit ferma. Scrisoarea Ronei va da naștere la discuții, iar alegerea ei pentru următorul fermier al săptămâniiva fi un șoc pentru toți ce prezenți la masă, iar pentru alții o sentință clară.
Titlul de fermier al săptămânii este o datorie greu de dus pentru fiecare dintre ei deoarece prieteniile închegate în casă sunt profunde, iar fiecare decizie impusă de regulile jocului este luată personal de ceilalți participanți. Rona a lăsat în urma ei un nou fermier șef organizat, care își dorește să ducă la bun sfârșit toate sarcinile date de Nea Rață, să lucreze ca o echipă și să demonstreze ca spiritul frumos al fermei de la început este încă acolo.
Are aproape 45 de ani, însă reușește să se mențină la silueta de pe vremea când devenea celebră cu rolul din filmul Gadjo Dilo. Rona Hartner a slăbit 10 kilograme la filmările pentru Ferma Vedetelor, ajungând de nerecunoscut chiar și pentru cei din familie.
Citește și