Rememorând clipele petrecute în apropierea ispitelor feminine, Cristi are un moment de slăbiciune și începe să plângă de disperarea că și-ar putea pierde relația pe care o are cu Jojo. Chiar dacă și el a petrecut mult timp în compania ispitei Cătălina de când se află pe insula băieților, Alin nu are niciun fel de remușcare și nu consideră că a greșit cu nimic față de partenera sa, Alice. Ba mai mult, în momentul în care vede imaginile suprinse cu Alice cu capul pe umărul ispitei Robert, Alin ia foc și începe să arunce cu jigniri în stânga și-n dreapta.
Cea care a avut cel mai mult de suferit a fost Elena care nu-și explică deloc comportamentul ispitei Matei ce pare să nu mai aibă deloc ochi pentru ea. Ba mai mult, o evită ca și când nu ar exista. Supărarea Elenei devine greu de ținut în frâu în momentul în care Tudor o alege pe ea pentru a ieși la date, spulberându-i astfel șansale de a petrece ziua împreună cu Matei. Cel care pune paie pe foc este Matei însuși care o alege pe Medana pentru date. Spre disperarea Elenei, cei doi par foarte fericiți împreună. Pentru că se simte nedreptățită, Elena îi cere socoteală lui Matei pentru comportamentul său, dar ceea ce află chiar de la el pare să o pună într-o ipostază de care i-a fost teamă de la bun început: Matei nu dorește o relație cu ea și-și cere scuze dacă a lăsat-o să înțeleagă altceva. Odată lămurită situația, Elenei nu-i rămâne decât să se resemneze sau să se răfuiască cu Medana, pe care o chestionează în privința timpului petrecut cu Matei.