«Ologu» a înfundat un procuror corupt

Sebastian Dobrescu, bărbatul care a chemat-o pe Zăvo în instanţă, este practic cel de la care a plecat şi dosarul procurorului Max Bălăşescu (foto), arestat pentru luare de mită. În cazul cu pricina, Dobrescu l-a denunţat pe anchetator la DNA pentru că acesta i-ar fi cerut bani ca să-i aranjeze un dosar.
Zis şi “Ologu”, din cauza unor probleme la un picior, Dobrescu e totodată şi cel care i-ar fi dat banii cămătarului Ion Constantin, pentru ca acesta să o împrumute pe Oana Zăvoranu, cerându-i drept garanţie casa din strada Andrei Mureşanu, în care locuieşte, în prezent, vedeta.

A fost în concediu, în Israel, cu iubitul ei student la stomatologie


După o relaţie de trei ani cu Răzvan Dumitrescu, care s-a încheiat recent, pe plan sentimental Oana pare a fi cât se poate de fericită în prezenţa noului său iubit, Tomer Rehanian, un israelian cu 15 ani mai tânăr decât ea. Cei doi au fost împreună în Israel şi, potrivit mărturisirilor făcute de Mărioara Zăvoranu, mama Oanei, artista i-ar fi cunoscut şi familia cu această ocazie. Ea s-a întors recent din această vacanţă, extaziată de locurile şi de obiectivele turistice pe care le-a vizitat. Artista a fost la Mormântul Sfânt, unde a aprins lumânări, dar şi la Zidul Plângerii. “Este un loc cu o încărcătură aparte, în care te simţi mai aproape de Dumnezeu… Şi câtă nevoie avem de El… M-am rugat pentru familia mea, pentru fanii mei, dar şi pentru duşmanii mei… să devină mai buni”, ne-a dezvăluit Zăvo.

La Mormântul Sfânt, Oana a aprins lumânări şi s-a recules



Urmărește-ne pe Google News