Designerul s-a distrat pe cinste aşa cum n-a mai făcut-o de mult timp. „În Bucureşti parcă văd atunci când ies aceleaşi feţe, majoritatea oamenilor care ies prin cluburile din Capitală se duc acolo ca la o îndatorire, ca la serviciu, din rutină, nu pentru că au chef să se distreze, ci pentru că e bine să fie văzuţi acolo, ca să-i comenteze pe alţii, ca să-şi demonstreze prosperitatea etalându-şi maşinile, telefoanele pe care le butonează în delir toată noaptea, iubitele înalte şi suple. La Timişoare, am vazut la „No Name” oameni care veniseră să petreacă, să se simtă bine, să se distreze, nu interesa pe nimeni de nimeni, venisera chitiţi pe petrecut şi asta mi-a plăcut foarte mult. E drept că a trebuit să dau şi nişte detalii despre proaspătul meu implant de păr, îndelung mediatizat, unor domni dornici, dar nu m-a deranjat, am oferit consultanţă cu mare plăcere că ştiu că şi eu am pus mii de întrebări înainte, aşadar a fost foarte mişto şi am să mă mai duc. În plus Timişoara e un oraş frumos!” a declarat designerul.