Lui Răzvan (36 de ani) i-a lipsit timpul petrecut cu drăgălaşa Diana câtă vreme a prezentat “MasterChef”. Acum, că filmările s-au terminat – finala emisiunii va fi difuzată în două părţi, pe 5 şi pe 6 iunie -, poate să stea mai mult pe-acasă şi… e foarte fericit. Ca orice părinte, nu se simte bine când e departe de prichindelul său o perioadă mai lungă de timp. “De fiecare dată când ne-am permis, eu şi Irina, luxul de a pleca undeva doar noi doi, fără cea mică, am stat ca proştii şi ne-am uitat la pozele de pe telefon cu Diana, în loc să ne bucurăm de vacanţă”, ne-a povestit el.
Cum azi e 1 iunie, Ziua Copilului, Răzvan şi soţia lui, Irina (23 de ani), i-au pregătit celei mici cadouri, însă recunosc că nu e ceva special în asta, pentru că “îi dăm Dianei câte o jucărie nouă în fiecare săptămână”. Peste vreo doi ani, îi vor da însă un dar cu totul special: un frăţior sau o surioară. “Mai vrem copii, dar nu acum, imediat. Credem că doi, trei ani diferenţă între ei ar fi ideal”, ne-a mai spus Răzvan.
Prezentatorul de la «MasterChef» s-a împrietenit cu juratul Sorin
Răzvan e mândru de calităţile lui de bucătar şi recunoaşte că se gândise cu ceva vreme în urmă să-şi transforme pasiunea pentru gătit într-o afacere. Însă după experienţa “MasterChef”, a realizat că are prea puţine cunoştinţe în domeniu şi că e cazul să lase asta pentru cei mai pricepuţi. “După ce am văzut ce fac concurenţii de la «MasterChef», mi-am dat seama că sunt un biet pionier. Mă mulţumesc cu faptul că în familie şi în cercul meu de prieteni sunt cel mai bun”, ne-a mărturisit el. În plus, se pare că nici juraţii nu l-au încurajat: “Le-am arătat nişte poze cu mâncare făcută de mine, dar n-au fost impresionaţi”.
Aşa cum era de aşteptat, de vreme ce-i uneşte pasiunea pentru gastronomie, Răzvan s-a împrietenit cu cei trei juraţi de la “MasterChef”. Iar Sorin Bontea (foto, jos) i-a devenit cel mai apropiat: “De Sorin m-am ataşat cel mai mult, mai ales că într-o noapte, la munte, unde aveam filmări, am apucat să vorbim mai multe. În plus, ne leagă mai multe subiecte comune: familie, copii…”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!