”Duminică am avut eu însămi plăcerea să pășesc în universul acestei producții care reunește într-un cadru comun, dansul contemporan și momentele de stand-up comedy, susținute impecabil de către Dan Badea, totul pe muzica inegalabilei Romica Puceanu. Am așteptat cu emoție apariția în scenă a lui Răzvan Mazilu. Pentru că marii artiști asta fac: generează emoție, te trec printr-un noian de stări, te eliberează și te lasă la final cu o perspectivă mai curată asupra lumii.”, a declarat Ela Crăciun pe blogul său.
În interviul acordat, Răzvan Mazilu face și mărturisiri despre propria-i persoană: „Îmi place să cred că drumul meu este o evoluție. Cu bune, cu rele, cu fericire și esecuri, ca fiecare… dar una peste alta aș mânia pe Cineva-acolo-sus dacă m-aș plânge. În primul rând, mă consider fericit pentru că fac ce îmi place, toata viața am făcut doar ceea ce am simțit și nimic, absolut nimic împotriva inimii, împotriva propriilor mele convingeri despre viață sau despre profesie. Povestea mea este una a creativității, a fanteziei, a unei existențe în numele artei, în numele frumosului, ca un paleativ la tot răul, urâtul, absurdul care ne înconjoară.”, a povestit Răzvan Mazilu www.elacraciun.ro.
Întreagul interviu îl puteți găsi accesând www.elacraciun.ro. Telespectatorii o pot urmări pe Ela Crăciun în fiecare sâmbătă și duminică, începând cu ora 6 dimineața prezentând știrile la Antena 3. Pentru o incursiune pe blogul Ela Crăciun, cititorii trebuie să acceseze linkul următor: www.elacraciun.ro.