A apărut în numeroase videoclipuri şi reclame, diverse evenimente private sau corporatiste şi a fost aplaudat de stadioane întregi pentru reprezentaţia sa. Razy este invitatul special al finalei „România Dansează”, care va avea loc în această seară, de la 20:30, la Antena 1. Artistul a ajuns azi noapte în România, alături de doi dintre dansatorii săi, alături de care va efectua un număr special de dans, inspirat din coregrafia care i-a adus faima. Dansul său inspirat din mişcările lui Neo din „Matrix” are deja peste 13.100.000 de vizualizări pe Youtube.
Alături de un asemenea invitat, cei 12 finalisti „România Dansează” vor lupta mai aprig ca niciodată să demonstreze că merită să câştige marele premiu în valoare de 50.000 de euro. De această dată, votul final revine publicului, care va decide marele câştigător al primului sezon „România Dansează”.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News