„Îi urez Casă de piatră! Să fie sănătoasă și să se bucure de viață. Asta și-a dorit, asta a găsit! Sper ca de data asta a și nimerit!”, a explicat omul de afaceri pentru Impact.ro, după care a mai adăugat. „Personal, îmi doresc ca toată lumea să fie fericită. Mi se pare că logodna aceasta e un lucru minunat. Și spun asta din toată inima!”, a mai declarat Silviu Prigoană.

Se pare că aceste declarații au ajuns și la urechile Adrianei Bahmuțeanu, care a reacționat. „Îi mulțumesc lui Prigoană pentru urări!”, a spus ea pentru Click.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu s-au căsătorit de cinci ori și tot de atâtea ori s-au despărțit, ultimul divorț fiind în primăvara lui 2015. Rodul iubirii lor sunt cei doi copii pe care îi au împreună, Eduard și Maximus, care acum locuiesc cu tatăl lor, dar au o relație foarte bună și cu mama.

Ei au fost prezenți în biserică, la logodna Adrianei Bahmuțeanu cu George Restivan. Băieții au fost cei care au ținut lumânările. Vedeta a fost întrebată ce părere au copiii ei despre căsătoria ei și a spus cu zâmbetul pe buze că e fericită de noua etapă din viața ei, mai ales că băieții ei o susțin. „Foarte bine, să știi că s-au bucurat, chiar i-am întrebat ce părere ar avea dacă m-aș căsători și au zis că ar fi foarte tare ideea și că abia așteaptă să vină la nuntă. Deci le-a plăcut”, a spus vedeta pentru România TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News