După ce Laurențiu Reghecampf și-a asumat relația cu Corina Caciuc, acum toată lumea se așteaptă să o vadă pe Anamaria Prodan la brațul altui bărbat. Impresara și-a petrecut ziua de naștere în Dubai, alături de câțiva parteneri de afaceri și buni prieteni. Câteva imagini cu Anamaria Prodan și un prieten apropiat au stârnit o mulțime de controverse. După ce s-a scris că între vedetă și un partener de afaceri ar exista mai mult decât o relație profesională și una de prietenie, încă soția lui Laurențiu Reghecampf a răbufnit.

Anamaria Prodan a fost extrem de deranjată când a citit că și-a refăcut viața după despărțire, acest lucru nefiind adevărat. Numele bărbatului cu care impresara s-a fotografiat este Dragoș și este un bun prieten al acesteia.

„Chiar nu mai aveți pic de rușine? Chiar nu mai aveți limită? Dragoș are familie! Are părinți! Suntem prieteni de ani de zile. Suntem parteneri de business. Cum vă permiteți să scrieți așa ceva? Chiar nu mai există nici o limită a bunului simț? (…) Probabil vă va da Dumnezeu exact așa să se uite copiii dumneavoastră în ziare și pe internet sa vadă asemenea mizerii”, a scris nervoasă Anamaria Prodan pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Anamaria Prodan, dezamăgită de Laurențiu Reghecampf

Trădată și dezamăgită, Anamaria Prodan l-a apărat pe Laurențiu Reghecampf până în ultimul moment. După ce antrenorul de la Universitatea Craiova și-a asumat relația cu Corina Caciuc, femeia cu care urmează să aibă cel de-al treilea copil, vedeta a răbufnit.

Laurențiu Reghecampf i-a cerut Anamariei Prodan să nu-i mai pronunțe numele și își apără noua parteneră, despre care a spus că acum este familia lui. Impresara nu poate trece absolut deloc peste trădarea soțului ei pe care până acum îl numea „Soarele meu”.

Urmărește-ne pe Google News