În luna august a acestui an s-a aflat că Alexia Eram, fiica Andreei Esca, și-a cumpărat singură mașina visurilor ei. E vorba despre un bolid BMW M240i, în valoare de 60.000 de euro. „O altă mașină, la care visam de mult, dar pentru care am avut nevoie de mai mulți bani.

Pentru că, în pofida a ceea ce ar putea crede unii, alții, nu mai iau bani de la ai mei din anul 2 de facultate. Iată-mă, așadar, aici, fericită de achiziție”, a transmis la vremea respectivă Alexia Eram, care încă nu merge la evenimente cu noua mașină, ci cu cea veche, un Golf. Numerele noi încă nu i-au ieșit.

„Nu cred că-l vând. Pentru că e foarte practic, încap foarte multe cutii când am filmări și chestii, nu stau să mă chinui să le bag în cealaltă mașină. N-am probleme, urc cu ea peste tot, pe borduri, gropi, din astea. Și consumă și puțin”, a spus ea, clarificând că la alegerea noii mașini s-a sfătuit și cu iubitul Mario Fresh.

„Dar nu renunț la Golful meu. Să fie o mașină a lui de weekend?! Nu a ales-o Mario, dar el mi-a arătat-o și mi-a plăcut. Dar nu m-aș fi gândit niciodată la ea și sincer o ador. Sunt îndrăgostită de ea, chiar îmi place mult”, a mai spus ea pentru Cancan.

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

Ce a spus Andreea Esca despre noua mașină a Alexiei Eram

Totodată, Alexia Eram a dezvăluit că mama ei prefera ca fiica ei să meargă în continuare cu mașina veche. „Îți dai seama că îi plăcea mai mult să rămân pe Golf. Dar mi-am dorit mașina asta, am fost foarte fericită că am putut să mi-o cumpăr singură. Și îmi place, asta contează”, a zis ea, care a achitat din banii câștigați de ea suma de 60.000 de euro.

„A fost munca mea, am putut să-mi iau ceva din banii pe care i-am muncit”, a încheiat Alexia Eram.

alexia-eram-masina-60-000-de-euro-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Viața Alexiei Eram, care e creator de conținut

Alexia Eram își câștigă singură existența, deși provine dintr-o familie înstărită. „Am o casă frumoasă plătită din banii mei, îmi permit să merg în vacanțe, să mănânc la orice restaurant aș vrea, să petrec așa cum îmi doresc și să îmi cumpăr ce îmi doresc”, a spus Alexia Eram în urmă cu ceva timp.

Alexia Eram a studiat facultatea la Londra, dar a decis să se întoarcă în țară, pentru a se ocupa de cariera sa. Fiica Andreei Esca a urmat cursurile de la University of Creative Arts, unde a obținut o diplomă cu licență cu specializarea Marketing, Publicitate și Relații publice în domeniul modei. Alexia Eram este pasionată de haine, motiv pentru care a decis să urmeze studiile în domeniul modei.

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU
Recomandări
Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

„Sunt pe picioarele mele, ca să înțeleagă toată lumea și să nu se mai facă speculații. Întotdeauna am avut sprijinul părinților, nici nu se pune problema. Cred că dacă nu aș fi făcut ce am făcut și nu eram o persoană interesantă sau nu aș fi făcut lucruri inteligente și interesante, oamenii nu m-ar mai fi urmărit. Părinții mei m-au educat foarte bine, ei au vrut să înțeleg valoarea banilor și că trebuie să muncesc pentru ceea ce am”, a declarat Alexia Eram în cadrul unui podcast.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (23)

N3gry90   •   06.01.2024, 16:15

S-o stăpânească sănătoasă!

Andreeafunduc   •   07.12.2023, 00:02

Foarte bine! Daca munceste, isi cumpara. E realizarea ei🙂

ssLazio   •   02.12.2023, 01:42

Urmeaza un mare subiect cand o sa anunte despartirea de Mario Fresh.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI