După ani împreună, Mihaela Borcea și Sorin Rap devin soț și soție în fața lui Dumnezeu, căci în curând se vor căsători doar religios, nu și civil. Recent, în prezenta familiei lor, copiilor și prietenilor, el a cerut-o în căsătorie pe Mihaela Borcea, femeie de afaceri și fosta soție a lui Cristi Borcea.

Cererea a fost gândită și organizată până în cele mai mici detalii, într-un mod romantic și plin de emoție, surprinzând-o pe Mihaela într-un moment cu totul special. La momentul emoționant a asistat și Angelo, băiatul ei. Din căsnicia cu Cristi Borcea are trei copii, pe Patrick, Angelo și Melissa, cu care ea se înțelege foarte bine.

Mihaela Borcea: „Iubitul meu le-a solicitat acordul părinților mei”

„Patrick nu era prezent, era plecat, dar a fost Angelo. Sorin i-a pus și lui întrebarea dacă îi va încredința mama. A fost un moment plin de emoție, plin de lacrimi.

Primul moment în care Sorin mi-a cerut mâna era într-un cadru mai restrâns, a fost la o petrecere și acolo s-a desfășurat și ulterior am avut o petrecere acasă, acolo unde au fost părinții mei, Angelo și mai mulți prieteni care nu au putut fi prezenți în partea cealaltă și bineînțeles că iubitul meu le-a solicitat acordul părinților mei în vederea căsătoriei”, a spus Mihaela Borcea pentru emisiunea „Xtra Night Show”, conform Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Totodată, Mihaela Borcea a spus că nu a stabilit data nunții, dar evenimentul va avea loc în România. Vedeta a declarat că este o perfecționistă, așa că, și nunta trebuie să pe măsura așteptărilor. „Veți afla la momentul potrivit. Va fi o nuntă fastuoasă, foarte frumoasă. Eu sunt un om perfecționist și cam tot ce am făcut în viața mea mi-am pus amprenta și cred că în urma mea au rămas lucruri frumoase (…) În România va fi (n.r. – nunta)”, a mai spus Mihaela Borcea.

„Va fi o nuntă fastuoasă, dar mai întâi va avea loc cununia religioasă”

Viitorii miri vor organiza două petreceri pentru a marca uniunea lor: una imediat după cununia religioasă și alta anul viitor, promițând astfel o petrecere de proporții. Mihaela Borcea a dezvăluit și cine le vor fi nași, cei care îi vor binecuvânta în fața lui Dumnezeu.

„Va fi o nuntă fastuoasă, dar mai întâi va avea loc cununia religioasă. Nu a fost cadoul de ziua mea, a fost înainte de aniversare, în timp ce eram prezenți la o petrecere de Zilele Toamnei, organizată la viitorii noștri nași, Simona si Nelu Vrânceanu, niște oameni minunați, Hotel restaurant Havana din Târgu Ocna, o locație de vis unde vom petrece Revelionul!

Petrecerea mare va fi la anul într-o locație superbă, aproape de București. Vom avea două petreceri, una cu ocazia cununiei religioase și încă una, de nuntă, anul viitor”, a declarat Mihaela Borcea, pentru FANATIK.

Acest moment este cu atât mai special pentru Mihaela, cu cât, la 18 ani, îmbrăca pentru prima oară rochia de mireasă, atunci când s-a cununat cu Cristi Borcea, cu care a pornit de la zero, construind împreună un adevărat imperiu financiar.

Acum, la 54 de ani, femeia de afaceri își urmează inima și a dat o nouă șansă iubirii alături de Sorin Rap.

 
 

Urmărește-ne pe Google News