De la un tarabagiu căruia i s-a oferit șansa de a deveni superstar, la tineri care trăiesc numai pentru muzică, prima ediție X Factor a adus în fața telespectatorilor concurenți extrem de talentați, unii veniți de peste mări și țări pentru a apărea în fața celor patru jurați – Delia, Carlas Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică.

Fan declarat al lui Julio Iglesias, dar și al lui Ștefan Bănică jr, piețarul a interpretat varianta sa a melodiei ”Baila morena” și a smuls, fără prea mare efort, simpația juraților și cei patru de ”DA”.

Reacția Deliei după prestația nepotului actriței Mariana Buruiană i-a încântat pe cei prezenți

De partea cealaltă, pasionat de muzică și născut într-o familie cu tradiție în lumea artistică, mult mai tânărul Alin Buruiană și-a terminat prestația în aplauzele publicului, dar și ale juriului. ”Mi se pare obligatorie prezența ta la  X Factor. Ești altfel! Avem nevoie de tine, te rugăm să rămâi!”, i-a spus Delia.

Alin, care este nepotul actriței Mariana Buruiană, și care studiază la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, secția ”Canto clasic”, a primit patru de ”DA” pentru talentul său excepțional. În plus, râsul său extrem de colorat, i-a determinat pe jurații X Factor să se lanseze într-un concurs de bancuri. Astfel, înainte de a-l asculta cântând, Carlas Dreams și-a încercat norocul cu un banc scurt. ”De ce se ascund elefanții în cireș?”, a întrebat juratul. ”Pentru că au ochii roșii”, a venit repede și răspunsul său, care l-a făcut pe Alin să râdă copios. Ștefan Bănică jr a plusat apoi cu un banc la fel de sec. ”De ce rinocerul are corn? Pentru că… nu a găsit chiflă!”, a fost gluma care l-a făcut pe tânărul concurent să izbucnească în hohote de râs, spre deliciul celor prezenți.  Alin Buruiană a mărturisit că talentul l-a moștenit de la tatăl său, care a fost biolog și profesor universitar, însă a trăit mereu apropiat de muzică.


Cristi Borcea și Victor Becali sunt agricultori de seamă în pușcărie! Milionarii dau cu sapa la ”ciupercărie”


 

Urmărește-ne pe Google News