De 4 luni, Theo Rose are o relație cu Anghel Damian și acum este însărcinată. Vestea cea mare a fost confirmată de părinții artistei. Înainte de a fi cu regizorul serialului „Clanul”, artista a avut o relație cu Alex Leonte, nepotul lui nea Mărin. De asemenea, Anghel Damian a format un cuplu discret cu Lia Bugnar, chiar dacă diferența de vârstă era destul de mare.

Contactată telefonic de jurnaliști pentru o reacție având în vedere acest subiect, Lia Bugnar a avut o reacție neașteptată. Scenarista serialului de la PRO TV a fost deranjată că a fost sunată și i-a atras atenția reporterului.

„Nu, n-am auzit-o (n.r. – vestea sarcinii lui Theo Rose), dar sincer nu e chiar chestiunea care îmi schimbă programul pe ziua de azi. Și în al doilea rând, iarăși nu prea mă interesează veștile pe care le pot da publicațiile de genul dumneavoastră.

Când ați mai pățit dumneavoastră să aflați o chestie care vă interesează și să mă sunați pe mine? Când s-a întâmplat orice în țara asta, începând de la Mineriadă, Colectiv, ce vreți dumneavoastră, când ați simțit să mă sunați pe mine? Să vorbim despre asta?! Despre orice pe lume?! 

Ideea e cum degețelele dumneavoastră au simțit să formeze numărul meu? La Colectiv au fost implicați direct părinții acelor copii care au murit. I-ați sunat? Că văd că sunteți omul care dă telefoane. Pe care le consideră importante. I-ați sunat? 

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Mie mi-ați dat un telefon pe care nu vi-l permiteți pentru că eu cu dumneavoastră nu am niciun fel de relație. Dar niciuna. Și din fericire nici nu vom avea vreodată. Noi două. Ca să dați un telefon unui om și să-i spuneți absolut orice bârfă vreți dumneavoastră, trebuie să fiți un soi de cunoștință măcar.

Să aveți un soi de simpatie din partea acelui om. Orice. Dar din partea mea chiar nu aveți. Dumneavoastră nu sesizați că poziția pe care vă aflați este una care nu vă ajută în demersul pe care vreți să-l faceți? Încă nu v-ați prins? Nu aveți atâta intuiție? Spun acest lucru pentru că dumneavoastră v-ați apucat să dați un telefon unui om pe care nu-l cunoașteți ca să bârfiți. Nu mă interesează.

Găsiți o prietenă, vedeți ce faceți. Că sigur o rezolvați cumva. E o țară în care chestia asta funcționează. Deci nu mai formați numărul ăsta de telefon, că e caraghios. Îmi stârniți un soi de milă, adică chiar nu aveți cu cine să vorbiți? Pe cuvânt? 

Câtă vreme m-ați sunat, câtă vreme ați format numărul meu de telefon, tot ce spun eu are legătură cu ceea ce simt și ceea ce meritați să vă spun. Dumneavoastră nu-mi povestiți mie viața mea niciodată. Pentru că eu am trăit viața mea. Și eu vă povestesc dumneavoastră că nu avem despre ce să comunicăm noi două.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Felul în care dumneavoastră vă câștigați pâinea, felul în care mi-o câștig eu, cum intenționez eu să-mi petrec dimineața asta, cum ați început-o dumneavoastră, în ce fel aberant pentru mine, ne face două ființe din universuri paralele, este ca și când n-am fi contemporane. Așa că nu vă mai obosiți să pledați pentru demersul, din punctul meu de vedere derizoriu și penibil, pe care-l faceți. Deci îmi pare foarte rău că nu stăm la bârfă, la cafea în dimineața asta, dacă simt această nevoie sun o prietenă. La revedere!”, a fost reacția ex-partenerei lui Anghel Damian.

lia-bugnar-si-anghel-damian-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Alex Leonte a evitat subiectul

Alex Leonte, fostul iubit al lui Theo Rose, a fost și el contactat de către jurnaliști. Nepotul lui nea Mărin a evitat să vorbească despre acest subiect și a spus că este ocupat în acel moment.

„Nu, nu pot vorbi despre asta. Sunt prins acum, mersi frumos”, a declarat Alex Leonte, care, a închis și el apelul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

bskbll   •   18.11.2022, 07:30

D-abia astept sa vad poze cu Lia Bugnar si Alex Bodi la terasa

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI