„Chiar acum o lună a m avut o «problemă» cu o poză pe care am postat-o și mi-au spus «ți-ai făcut operație estetică». Toată lumea a zis «ți-ai făcut operație estetică». Nu!”, a spus Cătălin Botezatu, la Antena Stars, potrivit Spynews.
„Deocamdată nu. Consider că nu am nevoie, așa consider eu, dar never say never (niciodată să nu spui niciodată). Dacă, în timp, mă voi șifona foarte tare și lucrurile vor arăta mai delicat, de ce nu?!
Mici intervenții. Nici să exagerez, pentru că, cu siguranță, aș deveni penibil. Vârsta e vârstă, trebuie să ne-o asumăm”, a încheiat designerul.
La 55 de ani, celebrul designer susține că nu a intervenit chirugical până acum, dar nu exclude posibilitatea pe viitor și vorbește deschis despre schimbările prin care trece odată cu trecerea timpului.