Jurații s-au bucurat să îl revadă pe scena „iUmor” pe Radu Pietreanu și, încă din primele minute, Cheloo a mărturisit: „Niciodată nu vine cu mâna goală, când e vorba să ne aducă un cadou. Această emisiune a câștigat foarte mult prin aparițiile acestui om!”.
„Cred că azi am venit degeaba. V-am spus atâtea, ani de zile, că nu mai am ce să vă spun, mai ales că, mai nou, am aflat că nu mai ai voie să faci glume despre nimic, că nu e politically correct. Albă ca Zăpada și cei 7… cum? Pitici? N-ai voie să zici pitici… Albă ca Zăpada și cei 7 normali?!”, așa și-a deschis umoristul numărul, iar continuarea a stârnit, de îndată, hohote de râs.
Numărul lui complet poate fi urmărit la „iUmor”, în ediția difuzată sâmbăta aceasta, începând cu ora 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Cel de-al 15-lea sezon „iUmor” continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, iar jurați sunt Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Radu Pietreanu, mărturisiri dureroase: „Am plecat pe lumea cealaltă un minut”
Radu Pietreanu și soția sa, Mihaela, au fost invitați în 2022 la emisiunea „Teo Show”, unde au vorbit despre greutățile prin care au trecut. Actorul, cunoscut și Costel de la „Vacanța Mare”, a trecut printr-o perioadă foarte grea, când a avut probleme de sănătate.
A vândut casa din București și și-a dat toți banii pe care îi strânsese din televiziune pentru a-și salva viața. Radu Pietreanu a fost diagnosticat o boală gravă și a fost operat în Turcia în urmă cu mai mult timp. El nu a vorbit prea des despre acest subiect, însă mărturisește că și-a învățat lecția, iar acum apreciază fiecare clipă din viața lui.
Radu Pietreanu ajunsese să muncească foarte mult și uitase complet de toată lumea. La un moment dat, el intrase în depresie fără să își dea seama. „Eu eram ăla urâcios, de fapt. Mulți oameni m-au iubit fără ca eu să-mi dau seama. Eram prea preocupat de tâmpeniile din capul meu. Eram ocupat cu spectacolele, pentru că aveam 25 de spectacole pe lună. Intrasem într-un carusel pe care nu-l puteam controla, o depresie care mă mânca pe dinăuntru fără să îmi dau seama de ea. Boala a fost o lecție.
Atunci mi-am dat seama că mi-am neglijat familia, prietenii, pe mine. Pentru ce? După ce am avut lecția aia… Acum sunt atât de fericit chiar dacă nu am niciun spectacol, pentru că sunt, pentru că suntem împreună și stăm undeva… într-un colț de Rai.
Munceam până la 2 noaptea. Să vină banii! E așa păcăleală cu banii ăștia… (…) Eu de la aplauze, public mă încarc. Eu dădeam totul altora și mie prea puțin”, a mărturisit acesta.
„Dumnezeu i-a dat lecția supremă. Nimeni nu-l putea scoate din muncă”
Mihaela i-a fost alături necondiționat și consideră că nu a apărut întâmplător în viața lui. „Primii ani eram o umbră. Încercam să-i arăt că viața e frumoasă. Probabil că nimic nu e întâmplător. Dumnezeu m-a trimis acolo! El zice că mama lui, care nu mai e în viață, m-a trimis la el. Dumnezeu i-a dat lecția supremă. Nimeni nu-l putea scoate din muncă. Mă bucur de ceea ce am acum”, a mai spus soția lui Radu Pietreanu.