Mihai Bendeac, care a fost jurat în emisiunea „iUmor” de la Antena 1, a dezvăluit în cadrul unui interviu că va lucra pentru două proiecte de televiziune cu una dintre cele mai bune figuri de pe piața media, fără a da însă nume încă.
Având în vedere că acesta se afla în proces cu Antena 1, toată lumea speră ca actorul să semneze cu Pro TV. S-a zvonit chiar că va avea emisiunea „The Funerall – Înmormântarea” la postul din Pache Protopopescu, însă acum spulberă aceste speculații.
Pentru Fanatik, Mihai Bendeac a precizat că nu a menționat niciun post de televiziune și nicio platformă cu care ar colabora sau și-ar dori să colaboreze. „Nu știu cum a apărut acea știre. Eu nu am pronunțat vreun post TV sau vreo platformă”, a declarat Mihai Bendeac.
Declarațiile lui Mihai Bendeac despre revenirea în televiziune
„Am scris două formate și în mod cert unul dintre ele o să se întâmple la anul. Și se întâmplă, în primul rând, pentru că mi se pare că e o idee foarte mișto. Am povestit-o… dacă am un proiect de acest gen încerc să îl expun unor oameni care nu se uită la TV.
Am fost foarte pasionat întotdeauna de a studia istoria televiziunii din România, istoria cinematografiei românești. Cumva am fost pasionat de acest spațiu. Plus că am avut și ocazia ca cel mai bun prieten al meu să fie cu vreo 50 de ani mai în vârstă. Și a făcut televiziune toată viața lui, domnul Dan Mihăescu”, a povestit Mihai Bendeac în cadrul podcastului Aproximativ Discuții cu Gojira.
Totodată, el a dezvăluit că se întoarce în televiziune și a menționat-o pe Mona Segall. El a spus că producătoarea este unul dintre cei mai de succes oameni ai televiziunii românești. „Da (n.red. – mă întorc în TV), pentru că este un om de televiziune pe care îl consider cel mai mare om de televiziune pe care l-a avut vreodată țara asta. Și cu care îmi doresc foarte mult să lucrez”, a mai declarat Mihai Bendeac.
„Deci, cumva părerea pe care mi-am format-o despre doamna Mona Segall este o părere destul de obiectivă. Până de curând nu am cunoscut-o și cred că este de departe cel mai bun om de televiziune pe care l-a avut vreodată România. Pot să spun cum se numește proiectul – The Funerall, Înmormântarea”, a spus Mihai Bendeac, potrivit Cancan.
Conform unor zvonuri, Mona Segall ar fi curtată de cei de la Pro TV, în prezent ea lucrând la Antena 1, inclusiv la emisiunea „Asia Express”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!