După șapte săptămâni, clasamentul îi găsește pe primele locuri pe Mark și Cristian, Ioana și Tudor și Cristina și Bianca. Cele trei echipe sunt urmate, în ordine, de: Oana și Radu, Emy și Laila, Alexandra și Keo, Nick și Sali și Doinița și Capet. Indiferent de locul pe care se află, toți sunt cu gândul la bonsurile rămase și la cele patru locuri care le vor asigura accesul în finală!

Până acolo, drumul rămas este lung, iar provocările departe de a deveni mai accesibile. Pentru sâmbăta aceasta, Bianca Purcărea și Cristina Ciobănașu au parte de o piesă în limba română, extrem de cunoscută și iubită de telespectatori, interpretată de juratul X-Factor, Puya și de solista, Iraida.

Bianca PurcăreaBianca PurcăreaIcon photoIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Ne place piesa, ni se pare ofertantă”, mărturisește Cristina, însă pregătirile nu sunt deloc ușoare, având în vedere că melodia este una complexă. Rămâne de văzut cum va ieși momentul acestora, în următoarea ediție.

„Le urez succes fetelor. Deși rap-ul pare foarte facil la prima vedere, el nu este lipsit de muzică. Are nevoie de intonații, ritm și o anumită muzicalitate, ca textul să devină credibil. Mesajul pe care îl spui e important, așa că primul pas ar fi să vizualizezi despre ce e piesa… noi nu jucăm roluri, ci mai degrabă expunem probleme, așa că e musai să crezi când spui, nu doar să joci ca un actor textul!”, a declarat Puya, înainte de prestația Biancăi și a Cristinei de sâmbăta aceasta.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii