“Eram pregătit să filmez, dar am uitat, am uitat să fac tot. Nu mi-e teamă de absolut nimic. Aștept să văd ce o să se întâmple.

Sunt convins că tot ceea ce voi trăi va fi ceva nou, cu siguranță, și sunt entuziasmat să primesc ce se va întâmpla în viitor, să primesc această fetiță a noastră cu brațele deschise. Habar nu am, nu știu la ce să mă aștept”, a declarat el în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Spynews.

Cât despre numele micuței, Smiley și Gina nu s-au hotărât. “Ne gândim și la nume din când în când.

Până acum avem numai nume la mișto (n.r. – a râs). La mine în familie o să fie prima fată. La noi au fost numai băieți. Mama este foarte bucuroasă că, în sfârșit, avem o fată în familie”, a adăugat Smiley.

 
 

Urmărește-ne pe Google News