În urmă cu câteva zile, Adela Popescu a plecat din România în Thailanda, acolo unde se află Radu Vâlcan. Prezentatorul filmează pentru un nou sezon „Insula iubirii”, emisiunea de la Antena 1. Nu au putut sta mult timp separați, așa că s-au reunit la mii de kilometri distanță de România.

Deși el are un program încărcat, Radu Vâlcan își face timp printre filmări și pentru soția lui, chiar ieri s-au relaxat pe o plajă din Thailanda. Într-un clip postat pe rețelele de socializare, cei doi sunt filmați bucurându-se de ocean, Adela Popescu citește o carte, în timp ce Radu Vâlcan își mângâie încet soția. „A doua lună de miere. Neplănuită. Simțită”, au transmis cei doi.

Adela Popescu, primele declarații după ce s-a zis că e însărcinată din nou

La un moment dat, prezentatoarea de televiziune se ridică și bea bere dintr-o sticlă. Atunci fanii imediat i-au văzut silueta și au speculat că e însărcinată. „Sperăm că va fi fată”, i-a scris un fan Adelei Popescu, care are trei băieți cu Radu Vâlcan.

„Vine bebe nr.4 ☺️!!! Burtica se vede! Felicitari!”, a scris altul. Și Mihaela Rădulescu a avut o reacție după ce s-a speculat că Adela Popescu e însărcinată cu al patrulea copil. „New kid on the block?😂 La voi, nu m-aș mira. Așa arată fericirea aia normală…, ca în imaginea alăturată❤”, a scris vedeta, care e stabilită la Monaco.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
adela-popescu-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Adela Popescu nu a ezitat și i-a răspuns: „Mihaaaa, fara alti kidsi on the block! Să fie clar! 😅❤️”. Totodată, soția lui Radu Vâlcan s-a adresat și fanilor, a spus că nu e însărcinată. „Dragilor, vă ador!! ❤️ Așa mesaje minunate… Dar, ca să fie foarte clar, nu sunt însărcinată. Doar îmi place mult păpică, după cum bine știți”.

Copiii Adelei Popescu și ai lui Radu Vâlcan au rămas în România

În Thailanda, Adela Popescu a plecat la Radu Vâlcan fără copii, care au rămas în România cu bunicii. Căsătoriți din anul 2015, Adela Popescu și Radu Vâlcan au împreună trei copii, pe Alexandru, care are 6 ani, pe Andrei, în vârstă de 4 ani, și pe Adrian, care are un an și jumătate.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Băieții cei mari merg la o școală privată, deși costurile lunare sunt mai mari. Există mai multe diferențe între școala privată pe care Adela Popescu și Radu Vâlcan au ales-o și școlile de stat, programul e prelungit și le permite să își desfășoare activitățile de zi cu zi în liniște. În plus, în programul copiilor sunt incluse și activități care, în mod normal, nu ar fi fost incluse printre orele de studiu.

Pentru școala privată, pentru un copil, cei doi plătesc o sumă lunară de 670 de euro, în cazul unui program de la 8.00 la 14.00, cu masă inclusă, sau 750 de euro, în cazul unui program care se termină la ora 17.00 și care are, de asemenea, o masă inclusă. E vorba de aceeași școală unde au învățat și fiicele lui Mihai Morar.

„Toți spun să dai copilul la o școală de stat, pentru că e mai puțin costisitor”

Într-un interviu pentru unica.ro, Adela Popescu a și explicat de ce a ales o unitate de învățământ privată pentru copiii ei. „Toți spun să dai copilul la o școală de stat, pentru că e mai puțin costisitor, dar asta înseamnă că la ora 12.00 ți-l trimite acasă, iar tu nu ai un program ca să poți să îl iei.

Atunci îl vei da la un after school, care costă cam jumate din cât costă o școală privată. Și ce să vezi, după trebuie să îl duci și la tot fel de opționale, pe care la privat le ai incluse. Altele, chiar dacă sunt cu bani, le ai tot acolo. Nu mai bați orașul să te duci la bazin, la karate.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Când vezi o taxă la o școală privată poate să ți se pară mult, dar când tragi linie, îți dai seama că ajungi tot acolo, dar cu mai mari bătăi de cap. Ca să ajung la o școală de stat bună trebuia să merg 40 de minute cu mașina, să mă coste la after school 500-600 de euro, după care să îl duc la Dinamo etc.”, a declarat Adela Popescu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Aura1   •   21.03.2024, 09:50

Să fie sănătoși și să se bucure împreună de ce le oferă viața...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI