Gabriela Firea a anunțat că școlile din București sunt închise luni și marți. Totodată, primarul Capitalei a spus că această perioadă ar putea să fie extinsă. Decizia a fost luată în contextul în care București se află sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol.
„Vă vine să credeţi sau nu, mai sunt şi copii care merg la şcoală sau la gradiniţă cu autobuzul/microbuzul sau troleibuzul. De ce să nu-i chinuim un pic, doar aşa că nu ne convine nouă decizia asta cu închisul şcolilor? Păi gândiţi-vă, oraşul se blochează dacă plouă oleacă, daramite dacă-i dă cu zăpadă şi viscol… Trafic blocat, asta înseamnă că aştepţi cu orele în staţiile de autobuz, la -10 grade. Şi nu, n-are legatură cu ce-am trăit noi acu treizeci de ani. Nu era nici aglomeraţia asta, şi nici nu mergeau copiii la şcoli departe de casa. Aşa că hai să ne gândim si la astia mici, inainte sa injuram pe facebook. Şi încă ceva. Citesc argumentul ca “n-avem cu cine lăsa copilul acasă”. Dar dacă ăsta mic se îmbolnăveşte (de obicei peste noapte), cu cine îl lăsăm? Îl trimitem bolnav la şcoală/gradiniţă? Sau boala vine cu preaviz?…”, a scris Simona Gherghe.
Citește și
EXCLUSIV/Cum arată trofeul Eurovision România 2018. O lucrare de artă ”asemeni unei muzici”!