Wilson a demonstrat cu succes că o serie de articole din reviste au prezentat-o în mod eronat ca o persoană care minte. Ea a susținut că articolele i-au distrus cariera la Hollywood.

Bauer Media, principala instituție cu care s-a bătut actrița, a negat că articolele au fost defăimătoare și a transmis în luna iunie, printr-un avocat, că sunt dispuși să ajungă în instanță

Wilson a cerut 7 milioane de dolari australieni la începutul procesului, dar s-a arătat dispusă să ajungă la o înțelegere pentru 200.000 de dolari australieni. Ea a spus de la început că toți banii pe care îi va câștiga în urma procesului îi va dona unor fundații umanitare. În cele din urmă instanța a stabilit despăgubiri de 4,5 milioane de dolari australieni (3,6 milioane de dolari americani).

Judecătorul John Dixon a declarat Curții Supreme din Victoria că acest caz de defăimare a fost „fără precedent” din cauza impactului său internațional. „Reparația poate fi realizată doar prin acordarea de daune pe care să sublinieze că reputația doamnei Wilson ca o actrita cu integritate a fost deteriorată eronat într-un mod care a afectat valoarea ei pe o piață uriașă la nivel mondial“, a spus el miercuri.

Actrița nu a fost în sală la ultimul termen al procesului, dar a scris pe Twitter că ”Judecătorul a recunoscut că am avut o reputație foarte bună și că prejudiciul care mi-a fost adus a fost substanțial”.

Ea a adăugat că în acest caz ”nu este vorba de bani” și că va dona daunele „unor mari organizații de caritate australiene” și industriei de film australian.

Wilson a fost audiată în calitate de martor timp de șase zile. Ea susține că opt articole publicate în 2015 de către revistele Bauer ei au descris-o ca o mincinoasă și că aceasta au făcut ca ea să piardă rolurile în două filme.

Juriul, format din șase femei, a respins argumentele Bauer Media că articolele erau substanțial adevărate, triviale și nu afectau cariera lui Wilson.

Wilson a declarat că verdictul a expus comportamentul „dezgustător și rușinos” al unor tabloide.


Citește și: EXCLUSIV/ Prețul divorțului lui Marcel Toader de Maria Constantin. Afaceristul a cerut 20.000 de euro ca să spună tot


 
 

Urmărește-ne pe Google News