Festivalul se desfășoară în mare parte la București (21–30 octombrie), dar și la Cluj-Napoca (21-23 octombrie), Arad (26-28 octombrie), Timișoara (28-30 octombrie) și Iași (18-20 noiembrie).

O listă cu cele mai interesante filme din selecție ar cuprinde (în ordinea în care apar pe site-ul festivalului www.filmedefestival.ro): „Triangle of Sadness”, „Metronom”, „Apropierea”, „Accattone”, „Le gamin au vélo”, „Decision to Leave”, „Alcarrás”, „R.M.N.”, „Tori et Lokita”, „La fille inconnue”, „Close”, „Pacifiction”, „Corsage”, „Proba de microfon”, „Evanghelia după Matei” + „2 Pasolini” și „The Natural History of Destruction”.

Din motive de spațiu, dar și pentru că majoritatea titlurilor de pe listă au fost acoperite în corespondențele de la Cannes, cronici recente ori interviuri (link-urile sunt la final), am restrâns lista la o listă scurtă, „la crème de la crème”. Trei lungmetraje foarte diferite, dintre care unul clasic, plus un scurtmetraj prezentat pentru prima dată în România, după prezențe la evenimente prestigioase din America și Europa. Neprogramat, filmele comunică între ele pe planuri subtile.

„Triangle of Sadness” – Apocalipsa veselă

Filmul cu care suedezul Ruben Östlund a cucerit pentru a doua oară trofeul la Cannes (după „Pătratul” / „The Square” în 2017) e o satiră halucinantă a lumii de azi, văzută ca o corabie a nebunilor. Mai exact, un iaht de lux al nebunilor, unde se amestecă democratic (banii contează) bogătași din tată-n fiu cu afaceriști ruși care vând îngrășământ biologic, pensionari englezi care au investit în armament cu modele și influenceri, cărora li se adaugă personalul de serviciu, format, la baza piramidei, din asiatici.

Vasul de croazieră e condus de un căpitan (Woody Harrelson, cel mai cunoscut nume de pe afiș), care, deși american, e marxist și iresponsabil, stând mai mult beat în cabină.

Alegoria e mai mult decât străvezie, dar e o figură de stil prea moale pentru Östlund în comparație cu hiperbola. Filmul are trei părți, dar nu prima, desfășurată în lumea modei, unde frumusețea fizică vinde, ci partea din mijloc, de pe iaht, constituie miezul. Pentru Östlund, societatea e permanent definită de lupta de clasă și de privilegii, indiferent cum sunt așezate ierarhiile, așa că singurul lucru care ne rămâne de făcut nu e să cântăm pe punte ca orchestra de pe Titanic, ci să râdem până ne lasă vocea.
Ceea ce filmul ne și determină să facem, cu umor sardonic și atenție pentru detalii dintre cele mai sarcastice.  Fiecare scenă e presărată cu bombițe și torpile, chiar și în dialogurile despre bani, aparent benigne (și interminabile), dintre o influenceriță și iubitul ei model. Relații de putere sunt peste tot, crede Östlund, nu doar în relațiile intime, ci și pe scena socială unde măștile sunt bine lipite pe față.

Apocalipsa lui Östlund e superglumeață și adesea isterică, nu prea ai cum să-i reziști. „Triangle of Sadness” va fi distribuit în România de Independența Film începând din 11 noiembrie 2022.

Trailer „Triangle of Sadness”:

„Close”- Despre fragilitate

Distins cu Grand Prix la Cannes 2022, filmul belgianului Lukas Dhont este și el legat de lumea în care trăim, dar spune povestea prieteniei dintre doi preadolescenți cu o sexualitate înmugurindă, prietenie care e distrusă de glumele proaste ale colegilor. Pe scurt, în film e vorba despre doi băieți, cei mai buni prieteni. 

Sunt doi copii luminoși și fericiți a căror relație perfectă (acceptată înțelept de părinți) începe să se fisureze când colegii îi întreabă după vacanță dacă sunt împreună.

Într-o societate în care discursul pro-alteritate are exprimări atât de diverse, „Close” aduce o infinită delicatețe.

El ne propune să căutăm sentimentele în spatele politicii și să nu uităm că interioritatea fiecărui om e ca foița de țigară, mai ales interioritatea copiilor.

„Close” a fost filmul la care jurnaliștii și-au suflat nasurile în acest an la Cannes. Probabil că același lucru se va întâmpla și în România.

Trailer „Close”:

„Evanghelia după Matei” + „2 Pasolini”. O capodoperă clasică și omagiul unui cineast contemporan

La discuția de după proiecția cu scurtmetrajul său „2 Pasolini” de la New York Film Festival, unde filmul a fost prezentat anul trecut împreună cu scurtmetrajul „Nature” al armeanului Artavazd Peleshian, Andrei Ujică spunea că la Peleshian filmul e „un limbaj universal de dinaintea separării limbilor din Turnul Babel”.

Același lucru s-ar putea spune și despre „Evanghelia după Matei” (1964), filmul lui Pier Paolo Pasolini care va fi prezentat pe 21 octombrie, ora 18:30, la Cinemateca Eforie din București, prefațat de scurtmetrajul lui Ujică.

În cel care urma să rămână cel mai important film al său, Pasolini (căruia Les Films de Cannes à Bucarest îi consacră o mică retrospectivă, sunt 100 de ani de la nașterea lui) face din Iisus un revoluționar, împăcând simpatiile lui comuniste cu catolicismul transmis de mama sa (pe care a și distribuit-o în rolul Fecioarei Maria) și cu propria orientare sexuală. După cum spunea Ujică la întâlnirea de la New York: „Filmul a ieșit atât de bun pentru că Pasolini a văzut în Iisus un protorevoluționar, de aici criza de furie împotriva fariseilor – adică a intelectualilor vremii care aveau putere asupra discursului oficial. Pentru Pasolini, Iisus a fost și prototipul artistului revoltat”.

Azi, „Evanghelia după Matei” / „Il Vangelo secondo Matteo” se vede, firește, altfel decât acum aproape 60 de ani dacă îl raportezi la liniile de forță ale prezentului (care are fariseii lui), dar e în același timp rupt de istorie, atemporal, de o frumusețe aproape minerală. Picturalitatea lui spiritualizată îl face să nu aibă concurență între filmele cu tematică religioasă, deși publicul larg preferă interpretarea clasică a lui Franco Zeffirelli din serialul „Iisus din Nazareth” (1977).

Ujică și „2 Pasolini”

Limbajului universal care e cinemaul dinaintea separării artelor și pe care Pasolini îl practică în fiecare secvență din „Evanghelia după Matei” Ujică îi răspunde printr-un omagiu de 11 minute, produs și comandat de Fondation Cartier pour lart contemporain în 2000 pentru expoziția „Desert”. Anul trecut, Ujică a reluat filmul și l-a împlinit. „2 Pasolini” nu a mai fost arătat până acum în România. 

Filmul lui Ujică a circulat la festivaluri importante ca New York Film Festival, IDFA Amsterdam și La Rochelle, dar a ajuns și la Trienala de la Milano din septembrie 2022, unde Ujică a dialogat în fața publicului cu părintele Antonio Spadaro, redactorul-șef al publicației „La Civiltà Cattolica”. Este ziaristul care în 1960, când Pasolini a făcut o excursie de documentare în Israel, l-a însoțit în calitate de consilier religios. (Până la urmă nu s-a mai filmat în Țara Sfântă.).

În „2 Pasolini”, Ujică a folosit secvențe din această călătorie, imortalizată în documentarul „Sopraluoghi in Palestina”, cu imaginile unei mări în furtună, achiziționate de la operatori specializați pe filmări de acest gen și peste care a suprapus cuvintele lui Iisus din film la adresa fariseilor. 

Omagiul adus lui Pasolini în acest film despre care Ujică spune că e „pentru cinefili” se încheie cu „Hit ‘em Up” a lui 2Pac Shakur. Dacă Pasolini și-a permis să pună Billie Holiday și cântece revoluționare sovietice în „Evanghelia după Matei”, totul e permis. Dar dincolo de frondă și de libertatea artistului în raport cu timpurile și cu timpul, „2 Pasolini” atinge zone mult mai profunde.

Andrei Ujică la New York: „Nu știi dacă sunt cuvintele lui Iisus cele care creează furtuna sau furtuna duce la apariția cuvintelor Lui. E întrebarea esențială din «Geneză», relația dintre lumină și întuneric, unde întunericul e «ca o apă întunecată». Iisus îi spune lui Pilat: «Ai nevoie de lumină ca să vezi întunericul»”. 

Este ceea ce face și cinemaul când luminează zonele de umbră ale umanității, intrând în spații unde elementele se amestecă în stări de agregare diferite și furnizând poate nu soluții, cât întrebări care mișcă planurile și ne împing înainte.

Trailer „Evanghelia după Matei”:

Citiți aici interviul pe care Ruben Östlund, autorul lui „Triangle of Sadness”, l-a acordat cititorilor „Libertatea” cu câteva zile înainte de a lua trofeul la Cannes.

Citiți aici o cronică a filmului „Metronom” și aici interviul acordat de regizorul Alexandru Belc înainte de Cannes.

Aici găsiți cronica filmului „Apropierea”, aici cronica filmului „Alcarrrás”, aici cronica filmului „R.M.N.” și interviul realizat la Cannes cu Cristian Mungiu, iar aici e cronica lui „The Natural History of Destruction”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News