Adi Constantin este unul dintre cei mai cunoscuţi stilişti din România, iar în urmă cu doar câteva săptămâni, acesta a avut curajul să recunoască în faţa unei ţări întregi. că este gay. Puţini sunt însă cei care ştiu drama prin care a trăit acesta.
„Unul din motivele care m-au determinat să fac asta, e o campanie dedicată mamelor. Aş fi ipocrit să spun că am avut o copilărie perfectă şi că n-am asistat la tot felul de scene violente din partea tatălui. Aşa porţi cu tine toată viaţa amintiri care vin şi te inundă. Ea mi-a eliberat sufletul de acele traume care mi-au marcat copilăria. Trăirile respective şi atracţia puternică peste puterile mele vis-a-vis de feminin le aveam de când eram extrem de mic şi fragil. Mă marcau psihic experienţele părinţilor mei. Mă făceau să fiu slab la şcoală, devenisem un copil retras, care dacă auzea un ton ridicat avea deja stări de vomă. Sunt convins că n-avea nicio legătură, chiar dacă era un om drăgăstos şi cald, eu tot eram la fel. De la 5-6 ani deja îmi plăcea să trăiesc în ideea că sunt o fetiţă”, a mărturisit Adi la Antena Stars.