Câştigătorul premiului Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, cu producţia „Poziţia copilului”, a devenit de ieri Cetăţean de onoare al municipiului Petroşani.
Regizorul Călin Netzer a adus şi râvnitul trofeu la ceremonia prin care i s-a decernat cea mai înaltă distincţie a localităţii din Valea Jiului în care a copilărit până la vârsta de opt ani.
Vizibil emoţionat dar şi foarte bucuros că este apreciat în localitatea natală, Netzer a făcut demersurile pentru a-şi obţine o carte de identitate emisă de Municipiul Petroşani.
„Nu are nici o legătură cu titlul de cetăţean de onoare, a fost o decizie personală a regizorului Călin Netzer. A fost o dorinţă a sa de a-şi obţine o carte de identitate la Petroşani pentru că s-a născut şi a trăit o perioadă importantă aici. De astăzi (n.r. joi) are viză de flotant de Petroşani”, a declarat ieri, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Regizorul a organizat şi o proiecţie a producţiei premiate la Teatrul de Stat I.D. Sârbu din Petroşani la care au putut participa circa 350 de localnici.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News