Sergiu Nicolaescu este convins că încercările la care i-a supus viaţa pe Ienei şi pe Duckadam, inclusiv intervenţiile chirurgicale complicate suferite recent, fac din cei doi mari stelişti personaje numai bune de film. “Numai pentru realizările sportive, şi tot ar merita un film cei doi! Argumente în plus sunt aventurile prin care au trecut, chiar şi aceste operaţii pe care au trebuit să le facă”, ne-a declarat celebrul regizor. Acesta a explicat că, dacă ar face un film despre Ienei şi Duckadam, ar pune accent pe experienţele lor din afara terenului.
Amândoi par personaje de roman
“Pentru ca un astfel de film să prindă la public trebuie să redea viaţa sportivului de dincolo de arenă. Şi întâmplarea face că amândoi par personaje de roman. Ienei a fost căsătorit cu o mare actriţă de la noi, Vasilica Tastaman, este de etnie maghiară şi a făcut enorm de multe pentru România. Este un tip stilat, elegant. În ceea ce-l priveşte pe Duckadam, din câte ştiu eu, a fost vameş, a plecat în America, apoi s-a întors şi s-a recăsătorit aici. Ce mai, a avut o viaţă plină de aventuri”, a încheiat Sergiu Nicolaescu.