Într-un interviu de suflet acordat Ştirilor Antena Stars, Chef Joseph Hadad, recunoscut pentru măiestria sa culinară, şi-a deschis inima în faţa camerelor de filmare şi a împărtăşit telespectatorilor lucruri mai puţin cunoscute despre el, momentele dificile şi provocările pe care viaţa i le-a pus în cale.

Cu o carieră de 50 de ani în bucătărie, dintre care 28 ȋn România, Chef Joseph Hadad a povestit deschis despre încercările critice care i-au marcat existenţa şi despre modul în care le-a gestionat şi le-a modelat în lecţii importante pe drumul său către succesul internaţional. „De la 15 ani am intrat în bucătărie. Tata a zis: «De la tine nu o să iasă nimic!». M-am înscris la un curs, de la ora 8.00, până la 18.00. Patru zile se lucra în bucătărie, făceai tot, iar două zile, învăţai teorie, cu profesor”, a declarat Chef Joseph Hadad.

Mai mult, renumitul bucătar a avut ocazia să gătească pentru personalităţi precum Madonna, Michael Jackson, Robert De Niro, dar a dezvăluit cum a ajuns să fie „adoptat” de ţara noastră, care l-a cucerit instant, „În România am ajuns din întâmplare. Era o nuntă în Israel, iar proprietarului de acolo i-a plăcut ce am făcut. A deschis un restaurant aici, «Casa Vernescu», şi mi-a oferit posibilitatea să vin. Când am aterizat în Otopeni, în 1995, ţara era încă gri, la aproximativ 5 ani după Revoluţie. Nu exista, de exemplu, foie gras în ţară. Tin minte că făcusem acolo foie gras cu smochine, cu sos de cireşe amare, de sezon. Când a ridicat ospătarul capacul în faţa clientului, a rămas şocat”.

Topul pensiilor din România. 108.627 de lei este cea mai mare pensie în plată pe baza contributivității
Recomandări
Topul pensiilor din România. 108.627 de lei este cea mai mare pensie în plată pe baza contributivității
Geanina Ilies Joseph HadadIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Dumnezeu mi-a dat putere să cresc copiii, fără mamă”

Cât despre cumpenele prin care a trecut de-a lungul vieţii, Chef Joseph Hadad mărturisește că are un singur regret, şi anume, că nu a petrecut suficient timp cu familia. „Nu am fost prea atent spre soţia mea. Bucuria mea este că Dumnezeu mi-a dat putere să cresc copiii, fără mamă. Ce s-a întâmplat cu soţia, a fost un şoc foarte puternic şi am decis că dacă nu mă ridic atunci, se va pierde tot în legătură cu familia mea şi cu ce am construit eu. De atunci, am muncit zi de zi pentru copiii mei. Acum, fata cea mare, Lipaz, a plecat în Israel. S-a desprins de cuib şi şi-a luat zborul. Îmi e cea mai dragă, pentru că de ea m-am ocupat personal, de când era bebeluș”, și-a mai amintit Joseph Hadad pentru Ştirile Antena Stars. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Știrileprotv.ro
Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Reacția neașteptat a lui Teo Trandafir când a aflat că fiica Ralucăi Moianu e însărcinată la 19 ani: „Lumea nu și-a dat seama că...”
Viva.ro
Reacția neașteptat a lui Teo Trandafir când a aflat că fiica Ralucăi Moianu e însărcinată la 19 ani: „Lumea nu și-a dat seama că...”
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Comuna din România care va avea aeroport. Prețul terenurilor în zonă va exploda
FANATIK.RO
Comuna din România care va avea aeroport. Prețul terenurilor în zonă va exploda
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
GSP.RO
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
Animalul care și-a făcut apariția în pădurile României. Poate crea dezechilibre grave în ecosistemele naturale
FANATIK.RO
Animalul care și-a făcut apariția în pădurile României. Poate crea dezechilibre grave în ecosistemele naturale
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Unica.ro
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
"Drum lin către îngeri, copil minunat". El este motociclistul de 18 ani care a murit în accidentul din Gorj. Paul a plecat în ultima sa călătorie
Observatornews.ro
"Drum lin către îngeri, copil minunat". El este motociclistul de 18 ani care a murit în accidentul din Gorj. Paul a plecat în ultima sa călătorie
Horoscop 2 octombrie 2024. Scorpionii nu au niciun control asupra problemelor care ajung astăzi la punctul lor culminant
HOROSCOP
Horoscop 2 octombrie 2024. Scorpionii nu au niciun control asupra problemelor care ajung astăzi la punctul lor culminant

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI