Carmen Grebenișan a ajuns să fie nominalizată în urma unei strategii, însă este o concurentă extrem de iubită și a fost votată de public să continue competiția. Din nefericire pentru Remus Boroiu, el a fost cel care a fost nevoit să părăsească concursul.

După un vot incredibil de apropiat, Carmen Grebenișan a devenit prima concurentă propusă spre întoarcerea acasă. Ei i s-a alăturat Remus Boroiu, numit de Dan Ursa. „Felicitări, Dan, foarte bine jucat. Asta dezvăluie adevăratul caracter”, a spus Remus după ce a aflat propunerea colegului său de trib.

Carmen a admis că este surprinsă, dar că nici nu se simte pregătită să plece acasă: „Dacă i-am inspirat și vor să mă vadă cât mai departe, să mă voteze”. Aceste voturi au scos la iveală noile alianțe făcute în tribul Taino, iar Robert a făcut o declarație deloc surprinzătoare: „Strategia noastră e să fie un vot comun al foștilor Războinici”.

În urma votului telespectatorilor, Remus Boroiu a fost cel care a fost eliminat de la Survivor România 2023. „E greu să îmi mai găsesc cuvintele. Ce să spun, domnul Dan? E bine, totul e bine. Mă bucur că v-am cunoscut, vreau să vă mulțumesc pentru toate strângerile de mână, pentru toată energia bună pe care mi-ați transmis-o pe parcursul acestei emisiuni și acestei experiențe. Ați fost ca o gură de aer proaspăt în momentele grele. Colegii mei… ce să zic? Chiar dacă am avut păreri despre ei, asta nu înseamnă că sunt oameni răi.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Simt un pic așa că îi las baltă pe unii dintre cei rămași”

Fostul concurent din echipa Faimoșilor și-a luat îmbrățișat toți colegii la plecare și a avut mesaje de încurajare pentru ei. Remus Boroiu a stat în jungla din Republica Dominicană timp de 13 săptămâni și și-ar fi dorit să ajungă în finală.

„Eu știu că dacă ies de aici, își vor da seama că aceste condiții ne forțează la maxim, în anumite direcții și simt un pic așa că îi las baltă pe unii dintre cei rămași, dar vreau să le dau multă încredere și putere. Chiar dacă eu plec, vreau să se dubleze ei ca încredere și putere. Încă nu-mi vine să cred că se termină experiența asta, e ca și cum ți-ar tăia cineva cordonul ombilical așa brusc, dintr-odată, și nu-ți vine să crezi”, a mai spus fostul Faimos.

În încheiere, Remus Boroiu a spus: „Sunt sincer și vă spun că-mi doream să mai stau aici. Îmi doream foarte mult să stau aici, până la final, dar, probabil, pentru mine experiența a fost, mi-am luat tot ce era de luat pentru sufletul meu, pentru încrederea mea, în mine, că despre asta e vorba.”

Cine este Remus Boroiu

După ce a ajuns în finala show-ului Ninja Warrior România, el a intrat într-o nouă aventură pentru el: emisiunea Ferma, prezentată de Mihaela Rădulescu și specialistul în tehnici de supraviețuire Cristian Bozgan, la PRO TV! Asta s-a întâmplat în urmă cu trei ani.

„Eu sunt sportiv și iubesc competiția, mă autodepășesc de fiecare dată. La Ferma, sunt sigur că va fi interesant, o experiență «altfel» pentru mine, va fi o provocare să trăiesc cu alți 17 oameni pe care nu îi cunosc. Sunt un om care se adaptează ușor și cred că asta este una dintre calitățile cele mai importante.

Mă văd un membru valoros al echipei, pentru că îmi place să muncesc și mă descurc și în bucătărie!”, a spus Remus în urmă cu ceva timp, pentru Eva.ro.

În copilărie, și-a petrecut mult timp la țară, sub atenta observație a bunicilor săi. Acolo a învățat să planteze legume, să aibă grijă de animale, să facă brânză și să călărească.

Odată cu participarea la Survivor, și-a dorit să-și schimbe complet viața și voia să investească premiul în ferma bunicilor: să preia toată responsabilitatea, să se mute acolo și să devină un fermier fericit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News