Remus Boroiu a fost eliminat de la Survivor România 2023, deși mulți îl vedeau în finală. Fostul concurent din echipa Faimoșilor a venit în emisiunea lui Cătălin Măruță să povestească ce nu se vede la TV din junglă. Afirmațiile făcute de Remus nu au fost deloc pe placul lui Cristi Mitrea, astfel că luptătoul de MMA l-a criticat în direct pe acesta.

„Eu cred că tocmai de aia sunt acum aici. Pentru că multă lume mă vedea în finală. Eu nu știu ce ați văzut voi. În prima parte a emisiunii, eu venind din Bali cu o energie, așa, de zen, mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu acea energia de Survivor, în care toată lumea era încrâncenată, foame…

Iar eu eram ok. Se certa cineva, eu mă ducea pe plajă. Îmi rezolvam emoțiile. Mă întorceam înapoi într-o stare bună. Ceilalți vedeau asta ca pe ceva deranjant.

Eu consider că în momentul în care te întorci în grup cu o energie plăcută, îi respecți pe colegii tăi. Nu prezența ta te face folositor într-un grup”, a declarat Remus Boroiu despre începutul său la Survivor România 2023, potrivit Fanatik.

„Am realizat eu că cu pace, cu zen în suflet și cu dragoste nu merge la Survivor”

Comportamentul lui Remus Boroiu s-a schimbat în momentul în care el a realizat unde este. El spune că s-a adaptat la strategiile văzute la restul concurenților.

„Am realizat eu că cu pace, cu zen în suflet și cu dragoste nu merge la Survivor. Și atunci a schimbat băiatul foaia și a început să joace după regulile pe care le-am învățat din mers.

Erau niște reguli nescrise, văzând și făcând. Eu nu spuneam și varianta mea. Ei spuneau doar varianta lor. Și fetele erau la jumate și credeau. După aia eu am început să vorbesc și după fetele au început să vină de partea mea.

Asta nu înseamnă că sunt nehotărât, înseamnă că am câștigat respectul și dragostea unor persoane atunci când mi-am dorit chestia asta. La început eu n-am vrut să impresionez pe nimeni explicând cine sunt. Acolo, în Survivor, ai nevoie de CV”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Alexandra Gog a continuat discuția: „Știa unde merge, nu mai era Bali. Ziceai că totul s-a rupt când te-ai accidentat la umăr și foarte mult ai mizat pe această accidentare”. Fostul concurent de la Survivor România 2023 spune că s-a accidentat destul de grav la umăr, iar telespectatorii nu au putut înțelege situația, pentru că el nu era bandajat.

„Coleguța, eu te-am auzit purtând discuția asta și cu mama mea. Nu ai înțeles nici atunci. Nu ai înțeles nici acum, probabil, că nu ai cum să înțelegi. Hai să-ți spun eu cum stă treaba. Eu, când m-am accidentat, nu am spus nimic nimănui.

Pentru că atunci când ești accidentat la Survivor, ești veriga slabă. Nu e nimic de laudă și nu e nimic de pus în față. Iar eu nu am făcut chestia asta pentru că nu mă avantaja pe mine și pentru că nu sunt cretin”, a explicat fostul Faimos.

„Vezi că mai vorbim noi mai încolo”

După ce a auzit modul în care Remus Boroiu i-a vorbit colegei sale, Cristi Mitrea a intervenit. Fostul iubit al Andreei Mantea i-a spus direct invitatului din emisiuna „La Măruță”:

„Asta ți-o zic așa, să știi că eu sar în apărarea lui coleguța. Vezi că mai vorbim noi mai încolo. Atâta timp cât lași loc de interpretări, e problema ta.”

Remus Boroiu a evitat să aibă un dialog cu Cristi Mitrea și a continuat să vorbească despre problemele sale în competiție. Fostul concurent de la Survivor România 2023 susține că nu a vrut să spună despre accidentarea sa, pentru că nu dorea să fie veriga slabă a echipei. Mai mult, el a făcut o comparație și cu Ionuț Iftimoaie, despre care spune că avea un tratament special, pentru că avea mâna în ghips.

„M-am dus la medic. Medicul mi-a zis, «Tu ar trebui să porți chestia asta și să stai o săptămână, minim, deoparte». Decizia mea a fost să încerc să stau la 1-2 jocuri deoparte, dar nu o să port chestia asta pentru că îmi limitează mișcare și după o să-mi fie greu să-mi revin. Neavând o rană deschisă, toată lumea a uitat a doua zi. 

„Ionuț Iftimoaie era tratat ca un prinț”

Ionuț Iftimoaie care avea mâna în ghips și nu juca deloc, era tratat ca un prinț. În sensul că nu era trimis la vot. Toată lumea îl respecta că e accidentat. Și, în același timp, Remus aducea puncte, dar a fost propus la vot tocmai pentru asta. Nu am crezut că trebuie să le pui ghipsul în față ca să creadă. A fost greșeala mea. Am încercat să o remediez. Am înțeles că nu am cum să le explic vreodată. Oricum ai face, în Survivor nu există să ai dreptate”, a relatat Remus Boroiu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News