După numai câteva zile de repetiţii, le-a fost clar că dansul nu e floare la ureche. Toţi concurenţii au febră musculară, iar cei mai puţin norocoşi, care au şi căzut, s-au umplut de vânătăi.
Corina: «Mi-am învineţit coatele»
Corina e una dintre vedetele care s-au accidentat – uşor, ce-i drept – încă din primele zile. “Mi-am învineţit coatele şi genunchii”, ne-a mărturisit ea. Corina dansează cu Eduard Vasile, care are o familie numeroasă şi săracă. În clasa a X-a, Edi a întrerupt cursurile la Liceul Tonitza ca să poată munci. Acum, câştigă din dans şi creând haine, pe care le vinde pe internet. Edi vrea să-şi ajute şi fratele mijlociu, care are nevoie de grefe de piele, după ce a suferit un accident.
Corina Caragea are febră musculară
Corina Caragea, prezentatoarea ştirilor sportive de la PRO TV, se plânge de febră musculară după primele repetiţii, dar spune că e o problemă minoră, în comparaţie cu necazurile partenerului ei, Ștefan Gheorghiu, pentru care vrea să dea totul în ring. Bărbatul are nevoie de bani pentru a-şi ajuta sora, care a suferit un accident grav de maşină şi e imobilizată la pat.
Cove se teme să nu-i facă figuri spatele
Cove se teme să nu-i facă figuri spatele, cu care a avut ceva probleme în trecut. El dansează pentru Claudia Anamaria Raea, care vrea o locuinţă pentru mama ei. Aceasta a fost nevoită să-şi vândă garsoniera ca să poată plăti tratamentul unuia dintre fiii ei, bolnav de schizofrenie. A avut şi un accident de maşină, în urma căruia a rămas cu paralizie facială.
Roxana Ionescu nu se plânge de nimic
“Mama Natură” Roxana Ionescu e cea mai optimistă dintre vedete. Nu se plânge de febră musculară şi nu se teme de accidentări. Ea face echipă cu Ștefan Rebeja. Acesta luptă tot pentru a-şi scăpa familia de sărăcie. Tatăl lui Ștefan a fost, la un moment dat, primarul satului în care trăiesc, dar spune că a fost prea cinstit pentru a se îmbogăţi.
Viziru, operat la ambii genunchi
Augustin Viziru, actor în telenovela “Iubire şi onoare”, de la Acasă TV, a avut mare curaj când a acceptat să participe la “Dansez pentru tine”, pentru că e operat de menisc la ambii genunchi. El face echipă cu Aurora Tonea, care luptă să-şi ajute familia. Mama ei s-a despărţit de primul soţ, care era violent, iar cel de-al doilea bărbat al ei a murit lovit de fulger.
Costin Sforaru, probleme la mâna stângă
Costin Sforaru, actor în serialul “Moştenirea”, de la PRO TV, se teme să nu se accidenteze la încheietura mâinii stângi, cu care a avut probleme în trecut. El face pereche cu Mădălina Corduneanu. Fata are un tată extrem de violent, care le-a bătut crunt, ani la rând, pe ea şi pe mama ei. Cele două au plecat, în urmă cu patru ani, de acasă şi acum locuiesc într-o garsonieră închiriată.
Lavinia a făcut cădere de calciu
Lavinia a avut probleme încă de la începutul repetiţiilor. “În a doua zi de antrenamente mi s-a făcut rău. După şapte ore de dans, am ameţit şi am avut nevoie de calciu şi de repaus”, ne-a mărturisit cântăreaţa. Ea dansează cu Decebal Negoiţă, care are doi copii, dintre care unul, Vlăduţ, suferă de sindromul Down.
Piersic jr nu s-a obişnuit cu antrenamentele matinale
Actorul Florin Piersic jr “se laudă” că n-a mai dansat deloc până acum şi spune că încă încearcă să se acomodeze cu antrenamentele matinale, pentru că se încălzeşte mai greu. El dansează cu Alina Atodiresei. Tatăl ei, operat de hernie, a fost forţat să renunţe la meseria de mecanic auto şi acum lucrează ca şofer. Mama are şi ea probleme de sănătate şi are nevoie de operaţie la un picior.