“Cea mai mare problemă a celor care țin dietă e să își țină în frâu pofta de dulce. Eu, cel puțin, mă confrunt cu această problemă și primesc multe mesaje de la persoane care îmi spun că le e foarte greu să se abțină de la ceva dulce. Din această dorință, de a găsit alternative sănătoase și dulci am experimentat tot felul de rețete și cea mai reușită mi se pare cea a tortului de ciocolată keto. Se prepară foarte ușor și este delicios. Are gust intens de ciocolată, nu este foarte dulce, dar în același timp, înlocuiește perfect o prăjitură den brownie”, a spus Anca Ciota.
Ce ingrediente trebuie pentru realizarea tortului:
Pentru blat:
-un avocado bine copt
-125 ml lapte vegetal (sau normal)
-două ouă
-vanilie
-un iaurt mic (vegetal sau normal)
-200 grame făină de migdale
-50 grame cacao
-150 grame zahăr de cocos
-un plic praf de copt
Mixăm mai întâi ingredientele umede, apoi pe cele uscate.
Le omogenizăm, după care introducem blatul în cuptorul încins la 180 de grade,
pentru 30 de minute.
Pentru glazură:
-1/2 avocado
-două linguri zahăr de cocos
-două linguri ulei cocos
-40 ml lapte de cocos
-două linguri de cacao
După ce scoateți blatul din cuptor și se răcește, turnați glazura și ornați cu fructe de pădure și nuci sau ce altceva doriți. Dacă eu, care nu sunt o bucătăreasă iscusită, am reușit, o să vă iasă și vouă. Asta e sugestia mea pentru momentele în care poftiți la dulce, dar nu vreți să vă stricați dieta.