Există însă şi vedete care nu trec în Anul Nou fără să ţină cont de superstiţii
Dacă multe vedete sunt convinse că lenjeria roșie sau banii îndesați în buzunare le garantează un an de succes, iată că la polul opus sunt vip-uri care nu dau doi bani pe superstiții și au parte de o viață tihnită. De pildă, soția lui Ilie Năstase a ajuns la concluzia că obiceiurile din noaptea dintre ani nu au nicio putere asupra viitorului. Pocăită de câțiva ani, bruneta este convinsă că lucrurile se întâmplă doar cu ajutorul lui Dumnezeu. “Nu sunt un om superstițios. Când eram mică, eram superstițioasă, dar acum am încetat cu superstițiile. Eu cred în Dumnezeu și atâta timp cât mă încred în El și îmi pun speranța în El, asta mă protejează de toate chestiile cu trei pași în urmă, trei pași în față, ia ceva roșu. Totul vine din inimă și din suflet și credința mea ține loc de tot”, a declarat, pentru Libertatea, Brigitte Sfăt. Cântăreața Xonia , crescută în Australia și stabilită de ani buni în România, nu a adoptat superstițiile. Blonda este la curent cu ce e bine să faci și ce nu la cumpăna dintre ani pentru a-ți merge bine în 2016, însă nu crede în așa ceva. “Nu fac nimic, știu că sunt anumite lucruri, să ai chiloți roșii pe tine sau să ai bani în buzunar, nu prea țin cu chestii de genul ăsta”, ne-a mărturisit ea. Nora lui Ion Țiriac recunoaște că a existat o perioadă în care era adepta anumitor tactici pentru a avea parte de un an bun. “Nu, chiar nu, am trecut de acele faze, îmi doresc să mă culc cât mai devreme și să mă trezesc cât mai odihnită a doua zi”, a declarat, pentru Libertatea, Ileana Lazariuc. Prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 are parte de o viață frumoasă alături de esteticianul Constantin Stan și de cei doi copii, Eva și Petru, pe care îi are cu fostul soț, Andrei Zaharescu. Știrista se declară fericită cu ce are în prezent și nu forțează viitorul printr-un ritual special de revelion. “Nu am nicio superstiție”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Berecleanu.